Vorbind la New York la un eveniment de binefacere organizat de membri ai Partidului Democrat din SUA, Biden a spus că îl cunoaște suficient de bine pe președintele rus Putin pentru a susține că „nu glumea când a vorbit despre utilizarea armelor nucleare tactice, a armelor biologice sau chimice”.
„Nu am văzut perspectiva Armaghedonului de la Kennedy și criza rachetelor din Cuba încoace”, a adăugat Biden, sugerând că amenințarea din partea lui Putin este reală pentru că „armata lui este, ați putea spune, semnificativ neperformantă ”.
„Pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba, avem o amenințare directă cu utilizarea armelor nucleare, dacă de fapt totul continuă să se dezvolte în aceeași direcție”, a scris Reuters, citându-l pe președintele SUA.
În timpul crizei rachetelor din Cuba în 1962, SUA - sub preşedintele John F. Kennedy - şi URSS - sub conducerea secretarului general Nikita Hruşciov - au fost la un pas de utilizarea armelor nucleare din cauza prezenţei rachetelor sovietice în Cuba.
Vladimir Putin, care împlineşte vineri 70 de ani, a avertizat că va folosi orice mijloace necesare, inclusiv arsenalul nuclear al Rusiei, pentru a proteja teritoriul rus, despre care spune că acum include patru regiuni ucrainene pe care recent le-a anexat.
