„Confirm faptul că Octavian Iachimovschi a depus un raport prin care a solicitat numirea unui alt conducator al grupului de urmărire penală pe dosarul frauda bancară. Motivul invocat de dlui ar fi faptul că se afla în imposibilitatea de a conduce în continuare grupul de urmărire penală”, ne-a declarat Dumitru Robu.
În aceeași ordine de idei, șeful interimar a mai subliniat că o decizie de schimbare a conducătorului grupului de urmărire penală nu este adoptată încă.
Menționăm că, Octavian Iachimovschi a fost și șef al Procuraturii Anticorupție, funcție din care a fost suspendat în decembrie 2019.
În declarația de avere depusă la ANI pentru anul 2021, Iachimovschi a indicat un salariu de 344 de mii de lei de la PA și un salariu de la Serviciu Fiscal de 164 480 lei. Alți 78 300 lei i-a obținut din activitatea didactică.
Procurorul deține din anul 2020 o casă de locuit de 100,8 mp, cu valoarea de 995 643 lei, și un apartament de 49,2 mp, procurat în 2021 cu 769 320 lei.
Acesta mai deține două autoturisme - un Renault Grand Scenic (2014), cumpărat în 2021 cu 6300 euro, și o Honda Civic (2009), cumpărată în 2018 cu 87 700 lei.
