Cristina Bucșa a avansat în turul al treilea de la Australian Open, după o victorie uriașă obșinută în fața Biancăi Andreescu. Jucătoarea din Spania, clasată pe locul 100 WTA, a început cu stângul partida atunci când a pierdut primul set, dar a revenit în actul secund și a salvat o minge de meci, iar în decisiv a câștigat 6-4, mergând mai departe în competiție.
În turul al treilea de la Melbourne, jucătoarea născută la Chișinău se va duela cu liderul mondial și prinicipala favorită la câștigarea trofeului, Iga Swiatek, care a trecut miercuri dimineața fără probleme în fața Camilei Osorio, în două seturi.
Prin calificarea în turul trei, ea a obținut cea mai bună performanță a carierei.
„Îmi place să fiu liberă, nu există nimic mai bun decât libertatea. Și nici nu am nevoie de multe haine. Cu șapte cămăși, șapte pantaloni și șapte fuste, îmi pot face treaba în turnee. Dacă vine un sponsor, vom vorbi cu el, dar deocamdată nu am pe nimeni”, a povestit moldoveanca de 25 de ani pentru Marca.

publicat de: