Deszăpezirea drumurilor naționale/ 76 de utilaje înrolate și peste 413 tone de material antiderapant, împrăștiat pe traseele din țară

30 ianuarie 2023, 12:04 Auto 154
ASD.  Sursa: asd.md

Drumarii au intervenit, în perioada 29-30 ianuarie, cu aproximativ 76 unități speciale cu implicarea a 34 muncitori rutieri, în procesul tehnologic fiind distribuite 413,4 (tone) de material antiderapant mecanizat, 40,1 (tone) material antiderapant manual și 32 (tone) sare tehnică, anunță Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Potrivit ASD, în prezent nu sunt sectoare închise circulației iar accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale.

ASD face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile meteo.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media