ULTIMA ORĂ/ Moldovagaz cere ANRE majorarea tarifului la gaz până la 24 de lei, de la 1 iunie

25 mai 2022, 08:43 Economie 267
Aragaz .  Sursa: Replica Media

S.A. Moldovagaz a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali de la 1 iunie. Conform proiectului calculelor prezentate, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie majorat de la 14 060 de lei până 22 229 pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult.

În contextul asigurării obligațiilor ce țin de securitatea, calitatea, eficiența și fiabilitatea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor finali, SA Moldovagaz solicită examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru anul 2022. Ajustarea rețurilor reglementate este determinată de majorarea semnificativă a costului de import al gazelor naturale procurate precum și de generarea devierilor tarifare negative esențiale”, se arată în solicitarea Moldovagaz.

Prețul cu TVA inclus pentru un metru cub de gaz pentru consumatorii finali ar fi de 24 lei.

Potrivit conducerii distribuitorului de gaz, decizia „este în strictă conformitate cu legislația” și va permite să fie acoperit integral prețul de achiziție și astfel se va asigura executarea condițiilor contractuale de plată față de furnizorul de gaze naturale”.

Solicitarea a fost publicată la ANRE exact în ziua în care politicianul pro-rus Igor Dodon, care are relații apropiate cu șeful Gazprom, Alexei Miller, a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar legat de corupție pasivă, trădare de patrie, îmbogățire ilicită și finanțarea partidelor de o organizație criminală. Cu o zi înainte, pe 23 mai, directorul general al Moldovagaz, Vadim Ceban spunea într-o postare pe canalul său de Telegram că nu vede premize pentru o ieftinire a tarifului și nu spunea niciun cuvânt despre o eventuală solicitare de scumpire a gazului pentru consumator. În aceeași zi însă, a cerut însă scumpirea semnificativă a tarifului.



Potrivit calculelor SA „Moldovagaz”, tarifele noi urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 iunie 2022.


Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media