Peste 450.000 de lire sterline, bani confiscați în Marea Britanie de la Luca Filat, vor ajunge în bugetul țării și fi utilizați pentru susținerea persoanelor cu dizabilități

21 septembrie 2021, 20:26 Politică 329
Luca Filat.  Sursa: tv8.md

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, și ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher, au semnat un Memorandum de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Unit cu privire la returnarea fondurilor ilicite, confiscate de la Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat, prin ordinul instanțelor din Regatul Unit.

Documentul prevede returnarea sumei confiscate, în valoare totală de 458 068 lire sterline. Fondurile vor fi utilizate pentru angajarea a peste 550 de asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe. Proiectul va fi gestionat de Agenția Națională Asistență Socială.

„Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul pe care ambasadorul Steven Fischer și Guvernul Marii Britanii l-au oferit Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Mijloacele vor fi folosite pentru a angaja asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe, pe lângă cei aproape 6 000 de asistenți personali care activează astăzi. Acesta este cu siguranță un pas înainte către îmbunătățirea nivelului de trai pentru persoanele vulnerabile”, a declarat Marcel Spatari.

Decizia de a utiliza fondurile confiscate în sprijinul persoanelor cu dizabilități a fost anunțată pentru prima dată în luna mai 2021, în cadrul unui briefing comun susținut, la Chișinău, de președinta Maia Sandu și ministra britanică pentru Vecinătatea Europeană, Wendy Morton. Președinta Maia Sandu a menționat recuperarea fondurilor este un rezultat al eforturilor echipei sale de recuperare a fondurilor sustrase ilegal din Republica Moldova.

Monitorizarea gestionării fondurilor returnate va fi asigurată de Keystone Moldova, o organizație a societății civile, specializată în protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media