Șefa Executivului a menționat că, prin succesele lor, olimpicii contribuie la promovarea imaginii țării noastre în lume, fiind exemple de perseverență și ambiție pentru toți tinerii din Republica Moldova. În același timp, prim-ministra a accentuat că în spatele medaliilor și premiilor stă un efort colosal: ore de muncă petrecute în sălile de studiu, în laboratoare, în fața calculatorului sau la bibliotecă.
„Dedicația voastră, a tinerilor pe care îi premiem astăzi, este dublată și de efortul părinților care vă susțin și care trăiesc alături de voi emoțiile participării la concursuri. În același timp, aceste performanțe nu ar fi fost posibile fără implicarea unor profesori de excepție. Îmi exprim recunoștința pentru munca pe care o depuneți și vreau să vă asigur că veți avea susținerea necesară pentru a continua să formați noi generații de olimpici republicani, naționali și internaționali”, a spus Natalia Gavrilița.
Despre experiența în cadrul concursurilor la care a participat, a vorbit Alin Popescu, elevul liceului Teoretic „Orizont”, care a obținut performanțe la olimpiadele de matematică și informatică:
„Am avut șansa să concurez cu cei mai buni tineri din țară, iar după luni de muncă perseverentă am reușit sa obțin rezultate și la olimpiadele internaționale. Cheia succesului este munca asiduă în domeniul pe care îl iubești, alături de cineva care să te susțină în această experiență”.
În acest an, loturile olimpice naționale la matematică, informatică, chimie, biologie, fizică, științe și inginerie au reușit să obțină 51 de premii, dintre care 8 medalii de argint, 31 de medalii de bronz, 10 mențiuni de onoare, un loc III și un premiu special.
