„Noi nu avem astfel de informații“, a răspuns președintele României unei întrebări adresate de jurnaliști în cadrul unei conferințe comune de presă cu președintele Portugaliei Marcelo Rebelo de Sousa.
Și ministrul român de externe Bogdan Aurescu a declarat că România sa nu are informații legate de riscuri la adresa securității Republicii Moldova.
Aflat în vizită oficială în R. Moldova, Aurescu a declarat, într-o conferință de presă comună cu omologul său de la Chișinău Nicu Popescu, că războiul pe care Rusia îl duce în statul vecin este unul care nu are succes
„Ceea ce văd în momentul de față este că războiul pe care Rusia îl duce în statul vecin este unul care nu are succes. Vedem că Rusia e în defensivă, vedem Ucraina într-o poziție destul de bună. Nu cred în astfel de construcții care să pună în pericol Republica Moldova”, a spus șeful diplomației române.
Potrivit lui, dacă va fi nevoie, autoritățile de la București vor discuta despre măsurile care ar urma să fie luate în cazul unui eventual atac.
„Nu estimăm și nu am informații cu privire la riscuri împotriva Republicii Moldova de acest gen”, a spus el, precizând că nu a auzit declarațiile șefului SIS.
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteață, a declarat într-un interviu pentru TVR Moldova că Federaţia Rusă ar avea în plan să invadeze şi Republica Moldova la începutul anului 2023. Oficialul a menționat că punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluţiile războiului din Ucraina.
Ulterior, serviciul de presă al instituției a precizat că șeful SIS a avut în vedere „că obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023”.
