ATP, după decizia de anulare a vizei lui Djokovic: Recomandăm cu tărie vaccinarea pentru toți jucătorii

16 ianuarie 2022, 14:10 Sport 49
Asociația Profesioniștilor din Tenis (ATP).  Sursa: Profimedia Images

Asociația Profesioniștilor din Tenis (ATP), cea care reunește jucătorii de tenis de sex masculin din întreaga lume, a reacționat după decizia de menținere a suspendării vizei australiene a lui Novak Djokovic. ATP spune că „marchează sfârșitul unei serii de evenimente profund regratabile” și „continuă să recomande cu tărie vaccinarea pentru toți jucătorii”, scrie Digi24.

„Decizia de astăzi de a menține suspendarea vizei australiene a lui Novak Djokovic marchează sfârșitul unei serii de evenimente profund regratabile.

În cele din urmă, deciziile autorităților privind chestiuni de sănătate publică trebuie să fie respectate. Este nevoie de mai mult timp pentru a face un bilanț al faptelor și de a lua învățăturile din această situație.

Indiferent de cum s-a ajuns la acest punct, Novak este unul dintre cea mai mari campioni ai sportului nostru iar absența sa de la Australian Open este o pierdere pentru joc.

Știm cât de turbulente au fost ultimele zile pentru Novak și cât de mult a vrut să-și apere titlul la Melbourne. Îi dorim să fie bine și abia așteptăm să-l vedem înapoi pe teren în curând.

ATP continuă să recomande cu tărie vaccinarea pentru toți jucătorii”, arată un comunicat ATP.

Judecătorii au respins ultimul apel al tenismenului sârb Novak Djokovic pentru anularea deciziei de a i se suspenda viza de intrare în Australia.

Sportivul a transmis într-un comunicat că va coopera cu autoritățile în legătură cu plecarea sa din țară.

Novak Djokovic a contestat la Curtea Federală din Australia decizia guvernului australian de a-i revoca viza.

Viza sârbului a fost revocată pentru prima dată în 6 ianuarie, la intrarea în țară, pe fondul unor neclarități legate de o scutire medicală de a se vaccina - pe care o primise pentru că ar fi făcut recent COVID -, în condițiile în care străinii care intră în Australia au obligativitatea de a fi vaccinați.

Un judecător a decis ulterior să invalideze anularea vizei, invocând vicii de procedură.

Între timp, au apărut noi neclarități în legătură cu testul pozitiv de COVID pe care Djokovic l-ar fi primit la 16 decembrie 2021. Sportivul nu a intrat imediat în carantină și a avut apariții în public.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media