Putin şi Macron au avut o discuție despre situaţia de securitate de la centrala nucleară Zaporojie

11 septembrie 2022, 17:49 Externe 130
Emmanuel Macron și Vladimir Putin.  Sursa: Mikhail Metzel/TASS

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut o discuție despre situaţia de securitate de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a anunţat duminică Kremlinul, transmite Reuters și Agerpres.

Cei doi lideri, care au avut o convorbire telefonică, s-au declarat pregătiţi pentru o „interacţiune nepolitizată” în această problemă, cu participarea Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), conform unui comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

Operaţiunile la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina, aflată sub control rusesc, au fost oprite complet ca măsură de siguranţă, a anunţat duminică Energoatom, agenţia de stat responsabilă de centrală.

Astfel, în noaptea de 11 septembrie, la ora 03:41, Centrala Nucleară de la Zaporojie care a fost capturată de ruși, a fost deconectată de la rețeaua electrică. Ca urmare, stația a fost complet oprită.

Pe 6 septembrie, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a publicat un raport privind rezultatele vizitei misiunii sale la Centrala de la Zaporojie ocupată de ruși. Agenția, în special, a confirmat prezența armatei ruse la centrală, a numit situația „fără precedent” și a cerut oprirea imediată a bombardării teritoriul centralei nucleare și împrejurimile acesteia.

AIEA a spus că este necesar un acord al tuturor părților pentru crearea unei zone tampon în jurul centralei nucleare pentru a evita deteriorarea, iar agenția este pregătită să înceapă consultări pentru crearea urgentă a unei astfel de zone.


Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media