Un oficial din Rusia propune creșterea vârstei de recrutare a migranților care au primit cetățenia rusă până la 50 de ani

26 septembrie 2022, 13:00 Rusia 136
Valerii Fadeev.  Sursa: Andrei Liubimov/Агентство „Москва”

Șeful Consiliului pentru Drepturile Omului pe lângă Președintele Federației Ruse, Valerii Fadeev, a propus creșterea vârstei de recrutare pentru străinii naturalizați în Federația Rusă. Potrivit acestuia, societatea rusă cere „dreptate” pe fondul mobilizării și a sugerat că vârsta de recrutare a migranților care au primit cetățenia rusă să fie ridicată până la 45 sau 50 de ani.

Conform legislației ruse actuale, străinii naturalizați peste 27 de ani nu sunt supuși mobilizării, a notat Fadeev.

„Constituția spune că apărarea Patriei este datoria și obligația unui cetățean al Federației Ruse, fără a face distincție între cei care au primit cetățenia prin naștere și cei care au fost naturalizați. Este necesar să se umple acest gol legal și să se ia în considerare posibilitatea creșterii vârstei militare a cetățenilor naturalizați la 45 sau 50 de ani”, a tranmis el, într-o postare publicată pe canalul de Telegram al Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia.

Acesta a adăugat că tema mobilizării este „foarte sensibilă” pentru societate și că există o cerere „extrem de mare de corectitudine și transparență a procedurii”.

„Una dintre afirmațiile frecvent auzite se referă la migranți și alți cetățeni care au sosit în Rusia și au primit cetățenia rusă”, a spus Fadeev. Totodată, el a precizat că nu este vorba despre mobilizarea imediată a străinilor naturalizați - „ar fi o discriminare”.

Valeri Fadeev a declarat că, în viitorul apropiat, Consiliul va organiza consultări pe această temă cu comitetele relevante ale Dumei de Stat și ale Consiliului Federației, precum și cu Direcția juridică principală a Ministerului rus al Apărării.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Ala Diaconu, a declarat pentru Replica Media că cetățenii moldoveni care dețin și cetățenie rusă, se află în prezent în Rusia și au domiciliul permanent pe teritoriul Federației Ruse, sunt pasibili pentru a fi mobilizați în armata rusă.

În același timp, moldovenii care dețin cetățenia rusă, dar locuiesc în străinătate nu pot fi supuși mobilizării în Rusia, inclusiv moldovenii cu pașaport rusesc care locuiesc în regiunea transnistreană.

Amintim că la 21 septembrie, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a anunțat mobilizare parțială în Rusia pentru a spori rândurile armatei care luptă în Ucraina. Serghei Șoigu a avansat un număr: 300.000 de rezerviști, dar în orice moment se poate decide moblizarea chiar mai multor ruși, însă presa rusă a obținut informații că, de fapt, cifra reală ar fi un milion de rezerviști sau chiar mai mulți.

Ordinul de mobilizare, anunțat de Putin a fost formulat în cei mai vagi termeni, permițând Ministerului Apărării să decidă cine și câți oameni vor fi trimiși pe front. În aceeași zi, în zeci de orașe din Rusia - începând cu Siberia și Orientul îndepărtat, la Moscova și Sankt Petersburg, și până la Belgorod, aproape de granița cu Ucraina - mii de oameni au ieșit în stradă și au îndrăznit să înfrunte regimul.

Potrivit legislației ruse, persoanele care refuză să răspundă chemării de mobilizare sunt pasibile de răspundere penală. Recent, Duma de Stat a aprobat un proiect de lege de înăsprire a pedepselor pentru o serie de infracţiuni precum dezertarea, cauzarea de daune proprietăţii militare şi insubordonarea, dacă acestea sunt comise în timp de mobilizare militară sau situaţii de luptă. Toți cei care nu se vor prezenta la centrele militare sau se vor preda pe câmpul de luptă riscă să facă pușcărie.

Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media