Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră și angajații SIS investighează o cauză de organizare a migrației ilegale, prin falsificarea cărților de identitate românești și bulgărești, începând cu anul 2022.
Potrivit materialelor din dosarul penal, cei doi șoferi de pe rutele de pasageri Moldova-Germania, transportau clandestin acte de identitate falsificate, precum și intrau în contact cu persoane care le solicitau serviciile – atât în țară, cât și în afară. Șoferii, la rândul lor, îi comunicau informația celui de-al treilea presupus membru al grupului infracțional, care avea sarcina de a le livra actele șoferilor, la un preț de 300 euro fiecare.
Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, a precizat că urmărirea penală continuă pentru a se stabili amănuntelor rolului acestuia. „Este cert că el avea minim rolul de comunicare cu cei care fabricau și nu este exclusă participarea directă la fabricarea actelor falsificate”.
Pe cazu au fost desfășurate o serie de percheziții la domiciliile și în automobilele celor trei, de unde au fost ridicate acte falsificate: șase cărți de identitate românești, una bulgărească, două permise de conducere românești și unul moldovenesc, precum și un pașaport românesc de aflare temporară în România.
Urmare a rezultatelor perchezițiilor și altor probe, procurorii PCCOCS au solicitat în instanța de judecată aplicarea arestului în privința a două persoane.
Însă, judecătorul de instrucție a dispus plasarea în arest la domiciliu în privința unei persoane, iar în privința celei de-a doua – liberare provizorie, sub control judiciar. Procurorii au contestat hotărârile la Curtea de Apel Chișinău, care urmează să se pronunțe.
În privința celui de-al treilea bărbat, au fost dispuse măsuri pentru stabilirea locului aflării acestuia.
Urmărirea penală continuă, în vederea elucidării întregului tablou infracțional și tragerii la răspundere a responsabililor, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
