SONDAJ iData/ Comuniștii și Socialiștii ar avea cu 6 mandate mai mult decât PAS, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate: Cum ar arăta distribuția voturilor

29 iunie 2022, 13:23 Politică 554
Parlament, sala de plan, deputat.  Sursa: Replica Media

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și Partidul Șor ar fi fracțiunile ce vor reprezenta Legislativul de la Chișinău, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. Datele au fost prezentate într-un nou sondaj realizat de către iData - Date Inteligente. Ca și în studiul din luna precedentă, rezultatele arată că comuniștii și socialiștii ar acumula în viitorul legislativ mai multe voturi și cu 6 mandate mai mult decât partidul care se află acum la guvernare.

Pentru BCS ar vota cei mai mulți cetățeni - 26,3%, iar pentru partidul de guvernare și-ar da votul 22,6 dintre alegători.

Potrivit studiului, Partidul Politic „Șor” ar aduna 12,8%.

Platforma DA condusă de Dinu Plîngău, Partidul Nostru, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei în frunte cu Ion Chicu, ar acumula mai puțin de 5%, fiind insuficient pentru a trece de pragul electoral.

Potrivit distribuției mandatelor, în baza rezultatelor naționale estimate după metoda proporțională, BCS ar obține cu 6 mandate mai mult decât PAS.

BCS s-ar alege cu 43 fotolii de deputat, PAS - 37, iar Partidul Șor - 21 de mandate.

Sondajul s-a desfășurat în perioada 15 - 23 iunie 2022, pe un eșantion de 1.095 de persoane, marja de eroare fiind de +-2,9%, în 343 de localități.


Alina
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media