Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol va juca în această seară cu Real Madrid

28 septembrie 2021, 20:52 Sport 195
Sheriff Tiraspol.  Sursa: Sheriff Tiraspol/Facebook

Campioana Sheriff va juca în această seară cel de-al doilea meci din grupele Ligii Campionilor cu celebra echipă Real Madrid, Spania, în cadrul grupei D. Partida va debuta la ora 22.05 la stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, și va fi transmisă în direct în Republica Moldova de Prime TV și Canal 3.

Meciul Real Madrid – Sheriff va fi arbitrat de belgianul Lawrence Visser (31 de ani), arbitru FIFA din 2017.

Sheriff Tiraspol a aterizat la Madrid luni, 27 septembrie, la 15.00, ora locală.

Astăzi, pe pagina de Facebook a clubului Sheriff Tiraspol a fost publicat un videoclip cu primul antrenament al fotbaliștilor pe stadionul Santiago Bernabéu.

Pe lângă echipa de bază a lui Sheriff, la Madrid s-a deplasat echipa de tineret U-19, care va juca pe stadionul Alfredo di Stefano de la baza de pregătire a lui Real Madrid.

Real Madrid este unul dintre cel mai titrate cluburi din istoria fotbalului, fondat în anul 1902, care a cucerit un număr record de 33 titluri de campion naţional, 19 Cupe ale Spaniei, precum şi 13 trofee în cea mai importantă competiţie continentală (Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor).

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media