VIDEO/ „Cât de tare mi-a fost dor de o voce de femeie”: Moldoveanca Diana Guțu a impresionat jurații de la „SuperStar România” cu puterea din vocea ei

16 octombrie 2021, 09:51 Lifestyle 14766
Diana Guțu.  Sursa: captură video/Youtube

O altă moldoveancă a reușit să impresioneze juriul de la „SuperStar România”, emisiune difuzată pe Pro TV. Este vorba despre Diana Guțu din Chișinău, în vârstă de 27 de ani, event manager la o companie de evenimente din capitală, care i-a dat pe spate pe jurații emisiunii datorită vocii sale puternice. Raluka, Smiley, Carla's Dreams și Marius Moga și-au exprimat pe rând aprecierile față de prestația Dianei, remarcând „nisipul și pietrișul din vocea ei” precum și timbrul, și „vocea de femeie”. În același timp, Marius Moga a fost mai reticent, dorindu-și să vadă mai multă „sensibilitate”, fapt pentru care i-a dat un „NU” Dianei pentru a o ambiționa în etapa următoare și a o face să-și arate și cealaltă latură a sa.

„Cu siguranță, ai și vorbele potrivite atunci când mergi la aceste evenimente și le cânți oamenilor. În cazul în care controlezi pe toți cu nisipul ăla din voce, eu sunt de acord să-i controlezi. Se vede că ai experiență. Aș mai scăpa un pic din vibrato, dar e tehnica ta, sunt de acord, e personal aici și cred că-ți va fi un pic de ajutor. Ai terminațiile alea frumoase și sunt aici cum îmi place mie să le ascult. Foarte bine, bravo ”, a spus Raluka.

„Diana, deși văd că ești emoționată real, ai o lejeritate când ești pe scenă, nu te doboară orice defecțiune de sunet. Îmi place că ești puternică, îmi place vocea ta, seamănă cu timbrul Ralukăi. Dacă te-aș auzi pe tine la un eveniment, m-aș opri ca și cum aș asculta un concert”, a continuat Smiley.

„Eu ador vocile tinere, noi, proaspete și de o sensibiltate inocentă, după cum spuneam, dar Doamne, o, Doamne, cât de tare mi-a fost mie dor de o voce de femeie. Woow, woow, woow. Ești plus un punct pentru toată emisiunea asta”, a subliniat Carla's Dreams.

„Mi-a plăcut mult, puterea e beton”, a conchis Marius Moga.

DIana Guțu a obținut din partea juraților trei de „DA” și un „NU” din partea lui Marius Moga. În acea clipă, Carla's Dreams a adăugat: „Tu ți-ai reprezentat cu onoare și profesia, și țara, și vârsta, și vocea, și dragostea pentru muzică.”

La 10 septembrie, a fost premiera primului sezon al emisiunii „SuperStar România”. Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams sunt jurații care caută acel concurent care merită să devină următorul star al României, dar și să câștige un premiu extraordinar - un milion de lei.

Alina
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media