„Este știut că judecătorii mi-au permis, în perioada 28.01. 2023 - 05.02.2023, să mă deplasez în România pentru a însoți copilul nostru mezin la tratament de reabilitare (documentul se anexează). Mâine, 28 ianuarie, la prima oră era planificată plecarea noastră.
Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în țara noastră.
Renunțăm la deplasarea cu scop medical în țara vecină pentru a stopa presiunile inumane în adresa medicilor de la Chișinău, dar și asupra membrilor familiei mele. Nu doresc să aibă probleme suplimentare unul dintre procurorii pe caz, care a avut o poziție neașteptată, umană, a înțeles importanța sănătății copilului și nu a avut obiecții față această deplasare. La fel, nu trebuie ca regimul să persecute judecătorii, care au acceptat plecarea la tratament.
Am declarat că nu am de gând să mă eschivez de la justiție și nu le voi da posibilitate la adversarii mei politici de a mai specula la acest subiect”, a scris Igor Dodon.
Fostul președinte a declarat joi că medicii care au prescris tratament fiului său cel mic ar fi fost „terorizați, presați și amenințați cu testul la poligraf” de către procurori, la indicația președintei Maia Sandu și a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin.
În aceeași zi, Procuratura Anticorupție a înaintat un demers la Curtea Supremă de Justiție, privind înlocuirea măsurii preventive a inculpatului Igor Dodon, care este cercetat penal pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Procurorii au cerut înlocuirea interdicției de a nu părăsi țara cu arest la domiciliu.„Medicul a cărui nume și prenume era indicat în documentul medical a declarat că nu-i este cunoscut pacientul menționat și că ar fi aplicat ștampila la rugămintea unei colege”, a comunicat Procuratura Anticorupție.
Procurorii mai menționau că, potrivit medicului audiat, solicitarea a parvenit de la colega sa care examinează mereu familia Dodon și care se află în relații apropiate cu aceștia, fiind soția unui consilier din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, membru al fracțiunii partidului din care a făcut parte și inculpatul.
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, cercetat penal pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită, a obținut permisiunea instanței de a părăsi pe o perioadă scurtă de timp teritoriul Republicii Moldova la 19 ianuarie 2023.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, completul de judecată de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) i-a permis fostului șef de stat să călătorească în România, împreună cu soția sa și cu unul dintre fiii lor care ar avea nevoie de tratament medical.
Igor Dodon are interdicția de a părăsi țara. Măsura preventivă de control judiciar a fost prelungită de magistrați la 6 ianuarie 2023 pentru încă 60 de zile.
Recent, Igor Dodon a acuzat-o pe președinta Maia Sandu că îi creează probleme, folosindu-se de procurori, „de teama unei posibile concurențe”. Ex-președintele a spus că Procuratura „capturată de Maia Sandu” ar urma să „ organizeze” în timpul apropiat un șir de provocări la adresa sa și a familiei sale, cu informații ridicate în timpul perchezițiilor din 24 mai 2022.
