Kremlinul susține că Ucraina nu este consecventă în ce priveşte punctele convenite la negocierile de pace

18 aprilie 2022, 15:02 Ucraina 154
Dmitri Peskov și Vladimir Putin.  Sursa: Radio Chișinău

Kremlinul a acuzat astăzi, 18 aprilie, Ucraina că îşi modifică în permanenţă poziţia în privinţa punctelor convenite deja la negocierile de pace, transmite REUTERS, citează Agerpres.

„Contactele continuă la nivel de experţi în cadrul procesului de negociere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o teleconferinţă cu presa.

„Din nefericire, partea ucraineană nu este consecventă în ce priveşte punctele asupra cărora s-a convenit”, a afirmat el.

„Îşi schimbă adesea poziţia, iar trendul procesului de negociere lasă mult de dorit”, a adăugat Peskov.

Cu acelaşi prilej, el a spus că este încă timp ca statele aşa-numite „neprietene” să treacă la plata gazului în ruble.

Peskov a refuzat să dezvăluie câte ţări au fost de acord până acum să facă acest pas.

La sfârşitul lui martie, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care cumpărătorilor străini li se cere să plătească în ruble pentru gazul furnizat de Rusia, în caz contrar urmând ca livrările să fie întrerupte, o măsură respinsă de capitale europene şi pe care Germania a echivalat-o cu un „şantaj”.

Conform lui Peskov, plăţile pentru livrările care au avut loc după intrarea în vigoare a decretului lui Putin sunt aşteptate în mai.

Amintim că la 8 aprilie, un înalt responsabil turc a declarat că Rusia şi Ucraina sunt în continuare de acord să se reîntâlnească în Turcia pentru a negocia un acord care să pună capăt războiului între ele, în pofida recentelor atrocităţi comise pe teren.

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a acuzat, la 7 aprilie, Ucraina că a revenit asupra unor propuneri făcute în timpul rundei de negocieri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute la Istanbul, ceea ce potrivit Moscovei ar fi un indiciu că preşedintele Vladimir Zelenskiy este „controlat” de Washington şi de aliaţii săi.

Miercuri, 6 aprilie, „partea ucraineană a prezentat grupului de negociatori un proiect de acord în care este evident că ea revine asupra celor mai importante dispoziţii stabilite pe 29 martie la Istanbul”, a spus Lavrov într-un mesaj video.

„În acest document ucrainenii au formulat clar că viitoarele garanţii de securitate pentru Ucraina nu se vor extinde asupra Crimeii şi Sevastopolului. În proiectul de ieri, această afirmaţie clară lipseşte”, a exemplificat ministrul rus.

În replică, negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, care este şi consilier al preşedintelui Vladimir Zelenskiy, a declarat că „dacă Moscova doreşte să arate că este pregătită pentru dialog, atunci trebuie să-şi reducă gradul de ostilitate”.

La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul pentru găsirea unui acord pentru a pune capăt războiului provocat de invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea anexată de Rusia.

Potrivit oficialului turc care a vorbit vineri presei, unele ţări evocate de Kiev ca posibili garanţi s-ar putea lovi de „obstacole de natură legală” în acest demers.

Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenskiy a declarat marţi că mai multe ţări s-au oferit să acţioneze ca garanţi ai securităţii Ucrainei dacă aceasta adoptă un statut de neutralitate, dar fără ca respectivele ţări să precizeze concret la ce s-ar angaja. Zelenskiy a mai menţionat că guvernul său nu a discutat încă această chestiune cu toate ţările care şi-au manifestat disponibilitatea de a juca rolul de garanţi. Printre ţările menţionate anterior de Kiev că şi-ar putea asuma acest rol se numără SUA, Regatul Unit, Franţa, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel sau Turcia.

Ucraina a cerut Rusiei la negocierile desfăşurate la Istanbul ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un eventual acord, în timp ce Moscova a insistat pentru recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptului la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Între timp, Rusia şi-a retras trupele din zona capitalei Kiev şi din tot nordul Ucrainei şi negocierile continuă online, dar armata rusă se regrupează pentru o intensificare a ofensivei în estul Ucrainei.

Negocierile sunt îngreunate acum şi de crimele în rândul civililor descoperite după retragerea trupelor ruse. Kievul acuză Moscova de crime de război, iar aceasta din urmă acuză înscenări puse la cale de Ucraina pentru a sabota negocierile.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media