Învinuirea prezentată ține de anumite fapte infracționale comise în perioada în care activase în acea calitate, informează PCCOCS.
Mai exact, procurorii îi incriminează comiterea cu bună-știință a acțiunilor care au asigurat traducerea și legalizarea actelor necesare elementelor din schema denumită generic „frauda bancară”; infracțiuni de fals în acte publice; depunerea declarațiilor mincinoase în fața autorității de investigație, inclusiv prin ascunderea de la oamenii legii a unor acțiuni notariale cu privire la unele companii nerezidente ale organizației criminale, prin care ar fi fost spălați banii din „frauda bancară”; deasemenea, persoana învinuită a creat artificial probe acuzatoare prin falsificarea unor acte notariale.
Acțiunile de urmărire penală vor continua în exercitarea directă a procurorilor PCCOCS, pentru stabilirea tuturor aspectelor relevante comiterii faptelor incriminate, timp în care persoana se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Anterior, în 2021, procurorii PCCOCS au prezentat în instanța de judecată probe care să permită aplicarea arestului preventiv în privința învinuitei, în absența sa, iar la opt zile de la depunerea demersului – pe 20 aprilie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a satisfăcut solicitarea.
Prin urmare, după extrădarea persoanei, prezentarea învinuirii și mandatului de arest de către PCCOCS, aceasta a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile.
Olga Bondarciuc a fost extrădată în Republica Moldova la mai bine de un an de la anunțarea sa în căutare. Bondarciuc a fost a fost reținută în Belgia pe 27 septembrie 2021.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat miercuri, 13 iulie, că Bondarciuc a rămas fără licența de notar. „Activitatea „notarei de tristă faimă” încetează și că organele de autoadministrare urmează în termen restrâns să ridice ștampila și arhiva acesteia”, a transmis ministrul.
