DOC/ Candidatul BCS și cel al PAS, diferență de două voturi: Procesul-verbal privind rezultatele numărării voturilor la alegerile locale noi din Bălți

23 noiembrie 2021, 15:34 Politică 154
Primăria Bălți.  Sursa: Averin/Wiki

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezintat procesele-verbale privind rezultatele numărării voturilor la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021. Astfel, la Bălți din cei 101.914 alegători incluși în listele de bază, 33.622 de bălțeni s-au prezentat la urna de vot, dintre care 412 buletine de vot au fost declarate nevalabile.

Din cele 33.210 voturi valabile exprimate, cele mai multe aparțin candidatei Partidului Șor Marina Tauber - 15.918, fiind urmată de candidatul independent Nicolai Grigorișin, acumulând 6.951 de voturi.

Candidatul PAS și cel de la BCS sunt la o diferență de două voturi. Pentru Boris Marcoci 4.679 de bălțeni, iar pentru Alexandr Nesterovschi 4.677.


Amintim că, candidata Partidului Șor, Marina Tauber, și candidatul independent, Nicolai Grigorișin, au accedat în turul doi pentru a lupta la funcția de primar al municipiului Bălți.

Începând cu anul 2015 Primăria Bălți a fost condusă de Partidul Nostru în frunte cu Renato Usatîi. Însă, la ultimul mandat când a fost ales, acesta și-a dat demisia din funcție, fiind dezamăgit de rezultatul obținut la alegerile parlamentare în municipiu.

Pentru alegerile din Bălți au fost deschise 60 de secții de votare, iar în primul tur au luptat 11 candidați.
Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media