Procurorii Anticorupție au descins în birourile a doi procurori PCCOCS, în dosarul în care este vizat Stoianoglo

18 octombrie 2021, 21:40 Justiție 377
PCCOCS.  Sursa: deschide.md

Procurorii Anticorupție au descins în această seara la birourile a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în cadrul dosarului penal al procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit Deschide.md, perchezițiile se desfășoară în birourile procurorilor PCCOCS Dumitru Răileanu și Elena Ceruță, care ar fi semnat procesul verbal a ședinței de lucru de la PG în cadrul căreia s-a luat decizia de a renunța la învinurile în privința lui Veaceslav Platon, în dosarul „fraudei bancare”.

Același proces verbal ar fi fost semnat de către Alexandr Stoianoglo, adjunctul său de atunci, Mircea Roșioru, dar și Ion Caracuian, ex-șef PCCOCS, norează Deschide.md.

Procurorul PCCOCS, Dumitru Răileanu a declarat jurnaliștilor de la postul de televiziune TV8, la ieșirea din Procuratură, că perchezițiile se fac la comanda persoanelor care sunt urmărite, menționând dosarele lui Vladimir Plahotniuc, Alexandru Pînzari, Dorin Damir și Adriana Bețișor. Acuzatorul a spus nu se ascunde și va colabora în continuare cu ancheta, care este în desfășurare.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media