UPDATE/ MAEIE confirmă: În accidentul din Arad a avut de suferit un moldovean de 21 de ani. În ce stare se află

14 iunie 2021, 10:47 Diaspora 25
Accident în apropiere de Vama Nădlac, România.  Sursa: ISU Arad

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a confirmat informația potrivit căreia printre victimele accidentului de pe o autostradă din Arad, România, se află și un cetățean al Republicii Moldova, anunță Biroul de presă al MAEIE.

„Autoritățile române confirmă apartenența la cetățenia Republicii Moldova a unei victime a accidentului rutier produs aseară pe autostrada Deva-Nădlac. Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, a suferit leziuni ușoare și este în afara pericolului”, spun reprezentanții MAEIE.

Știrea inițială, 10:00: MAEIE a venit cu o reacție la informațiile despre despre un cetățean al Republicii Moldova, care s-ar afla printre victimele accidentului din Arad, România. Biroul de presă al Ministerului precizează că la această oră nu se cunoaște identitatea victimelor.

Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene susține că, din informațiile preliminare obținute de la autoritățile din Arad (IPJ Arad) prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la București, la această oră nu se cunoaște identitatea exactă a victimelor, acestea fiind în proces de identificare.

Reprezentanții MAEIE dau asigurări că Ambasada Republicii Moldova la București se află în contact permanent cu IPJ Arad, precum și cu Spitalul Județean de Urgență Arad, pentru a urmări starea victimelor și toate circumstanțele de producere a accidentului, inclusiv pentru a stabili cu exactitate, din surse oficiale, apartenența la cetățenia Republicii Moldova a unui pasager a microbuzului.

Amintim că un microbuz cu 17 pasageri la bord s-a ciocnit de un TIR, luni dimineață, pe autostrada A1, la granița României cu Ungaria, lângă Vama Nădlac. În urma impactului, un călător a fost declarat decedat, în timp ce alți 16 au ajuns de urgență la Spitalul Județean din Arad.

Potrivit presei române, în autobuz călătoreau 16 cetățeni ucraineni și un cetățean moldovean.

Anastasia
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media