Asistența financiară nerambursabilă, acordată de partenerii elvețieni, urmează să fie transferată în Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova, în contul special deschis de Ministerul Finanțelor pentru sprijinul refugiaților ucraineni.
Donația oferită va fi utilizată pentru finanțarea cheltuielilor și necesităților autorităților publice naționale suportate în procesul de gestionare a crizei refugiaților din Ucraina
Termenul de valorificare a resurselor financiare este 31 decembrie 2022. Banii vor fi debursați în două tranșe: prima, în valoare de 1,2 mil. dolari, după semnarea Acordului, iar cea de-a doua, în valoare de 2 mil. dolari, după raportarea veniturilor și cheltuielilor aferente primei tranșe.
