Moldovagaz cere un tarif exagerat pentru gaz, susține ministrul Spînu. „Vom vedea care va fi decizia ANRE”

25 mai 2022, 21:26 Economie 174
Andrei Spînu.  Sursa: Replica Media

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spune că tariful de 24 de lei pentru un metru cub de gaz cerut de S.A. Moldovagaz i se pare exagerat. Vicepim-ministrul a declarat la emisiunea „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV că distribuitorul de gaz a înaintat solicitarea la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din cauza devierilor negative care s-au adunat și că urmează să vedem ce decizie va lua Agenția.

„Noi am avut în aprilie, era clar că avem acea siguranță că putem achita gaz pentru luna martie și avansul pentru luna aprilie, după care, cumva toată lumea se aștepta ca prețul la gaz să descrească. Dar, din cauza războiului care are loc în Ucraina, avem o situație fără precedent, eu nu-mi aduc aminte niciun an când prețul la gaz pe timp de vară să fie mai mare decât în unele perioade pe timp de iarnă. Respectiv, calculele arată că tariful care este acum, nu acoperă costul gazului pe care noi îl achiziționăm de la Gazprom, or știm foarte bine că luna trecută am avut aproape 1 200 de dolari, luna mai vorbim de 920 de dolari. Partea bună e că spre finalul lunii mai prețul a început să scadă, la gaz avem prețuri în jur de 900 de dolari. Vom vedea care va fi prețul final pentru luna iunie. Devierile negative care s-au adunat au făcut ca Moldovagaz să vină cu solicitarea către ANRE. Agenția trebuie să facă calcule. Mie mi se pare un pic exagerat acest tarif, vedem deja care va fi decizia ANRE-ului”, a spus Spînu.

Amintim că S.A. Moldovagaz a cerut ANRE majorarea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali de la 1 iunie. Conform proiectului calculelor prezentate, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie majorat de la 14 060 de lei până 22 229 pentru o mie de metri cubi, fără TVA inclus, sau cu 58,1% mai mult.

Prețul cu TVA inclus pentru un metru cub de gaz pentru consumatorii finali ar fi de 24 lei.

La sfârșitul săptămânii trecute președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban a publicat un tabel potrivit căruia R. Moldova va plăti în luna mai cu 275 de dolari mai puțin pentru mia de metri cubi de gaz decât în luna precedentă. Conform tabelului, pentru luna mai vom plăti 919 dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, și nu nu 1 194 de dolari cât costa în luna aprilie.

Republica Moldova a trecut la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022, prin cel mai mare șoc al creșterii prețurilor, ceea a lovit dur în populație, agenți economici și în bugetul public național. Vedeți aici analiza expertului IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media