„Dezvoltarea campusurilor academice şi implicit a Parcului UTM „Muzeu al Tehnicii în Aer Liber” necesită o altă abordare urbanistică, bazată pe un concept de dezvoltare durabil conform bunelor practici din Uniunea Europeană, corelarea cu reţelele inginereşti subterane şi supraterane, cu reţeaua de accese existente şi cele propuse: pietonale şi de transport public, parcări etc”, se arată în apel.
UTM subliniază că „măsurile propuse de proiectant au drept scop amplasarea obiectivelor noi: bloc locativ, grădiniţă, parcări deschise alipite, fără noi drumuri, intersecţii, alipite direct la cele existente deja suprasolicitate.”
„Considerăm că aceste acţiuni echivalează cu distrugerea patrimoniului imobil şi cu „paralizarea” infrastructurii existente”, se mai arată în Apel.
În aceeași postară, șefa Direcției Urbanism și Arhitectură a capitalei, Svetlana Dogotaru spune că nu există un astfel de proiect.
„Nu exista la comisie in lucru așa un proiect. N-a fost aprobată nici schița la consiliul urbanistic și nici nu au fost consultări publice. Sunt absolut sigura, ca UTM a fost dus in eroare, proiecte de PUZ in volum redus nu sunt promovate de primărie”, a comentat Dohotaru rectorului UTM.
În discuție s-a implicat și secretara comisie de urbanism și arhitectură a Consiliului Municipal.
„Ca secretar al comisiei va pot confirma ca nu avem in examinare acest PUZ”, a replicat Aliona Mandatii.
