VIDEO/ Îmbină utilul cu plăcutul! Trainerii și voluntarii ucraineni ai unei tabere internaționale din Ucraina, refugiați la Chișinău, oferă cursuri copiilor din Moldova

28 martie 2022, 15:43 Ucraina 314
Prezentările finale.  Sursa: Mediacor via Facebook

Fugiți din calea războiului, mai mulți traineri și formatori ai unei tabere internaționale pentru copii din Ucraina, DEC camp au lansat o serie de cursuri pentru copii din Moldova. Tinerii și-au găsit o nouă casă la sediile Artcor și Mediacor din Chișinău unde de săptămâna trecută au oferit primele cursuri. Este vorba despre programele de Smartphone Filmmaking și Performing Arts la care au participat deja peste 20 de copii.

„Suntem o parte a echipei noastre care a venit din Ucraina. Ne doream mult să lucrăm și să împărtățim experiența noastră pentru copii, de asta am găsit Mediacor și Artcor. După câteva întâlniri cu ei, am decis să facem un „project work”, lucrări speciale, master-class pentru ca nouă să ne fie vesel, iar copiilor util”, spune Liza Tkachenko, directoarea de program al taberei internațional DEC camp din Ucraina.

Primele cursuri le-au realizat săptămâna trecută. Smartphone Filmmaking la Mediacor, iar Performing Arts la Artcor. Copii au învățat tehnici de filmare cu telefonul mobil, editare video, efecte speciale, audio, dar și cum se elaborează și se realizeaza un spot publicitar sau social.

Primele rezultate nu s-au lăsat așteptate, iar atât părinții, cât și copii au rămas mulțumiți de programe.

„Am făcut publicitate pentru o priză, am montat video și am învățat să descarc muzică de pe Google Chrome”, spune unul din copii care au participat la program. „Au filmat publicitate, au aflat ce este o reclamă, cum se face și au învățat să scrie un scenariu. Copilul a venit acasă foarte satisfăcut și cu uimire mi-a zis „Mama, aparent publicitatea este greu de filmat”, adaugă mama băiatului.

Cursurile se desfășoară în limba rusă și engleză. Nu se solicită nicio taxă, însă părinții sunt încurajați să doneze bani pentru suportul refugiaților din Ucraina.


Astfel, copii care au participat la cursul de Smartphon Filmmaking au reușit în câteva zile să realizeze 2 spoturi.


La Artcor, tinerii au avut parte de o altă experiență. Una socială, în care împreună au reușit printr-un performance să transmită mesaje sociale.

Pentru această săptămână sunt programate alte 3 cursuri. De miercuri, la sediile celor 2 centre se vor organiza programe de stop motion (pentru copii de 6-9 ani), video making(13 ani+) și modern art (10-13 ani). Mai multe detalii pe paginile de facebook Mediacor și Artcor.

Cristian
publicat de:
Cristian Jardan
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media