Cadrul normativ în domeniul fabricării și circulației produselor alcoolice ar putea fi modificat. Proiectul urmează să fie propus Parlamentului

9 februarie 2022, 13:28 Societate 65
Parlamentul Republicii Moldova.  Sursa: multimedia.parlament.md

Cadrul normativ în domeniul fabricării și circulației produselor alcoolice ar putea fi modificat, astfel încât să fie exclusă concurența neloială în acest sector și să fie asigurată transparența și trasabilitatea în domeniu. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară au aprobat raportul pentru un proiect, care prevede modificarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice.

Potrivit autorilor proiectului, modificările legislative au obiectivul de a crea premise pentru dezvoltarea acestui sector și de a asigura fabricarea unor produse mai competitive pe piață.

Astfel, una dintre principalele prevederi ale proiectului este introducerea unor noțiuni de bază, printre care „băutură slab alcoolică” și „băutură cu un conținut redus de alcool”. Autorii proiectului susțin că această modificare este necesară, întrucât, în prezent, aceste categorii de produse, care sunt consumate în special de tineri, nu sunt reglementate în legislația națională.

O altă modificare propusă este includerea obligativității de prezentare a declarației de fabricare și de circulație, care va conține date pentru fiecare categorie de produs despre stocul la începutul anului, producerea, comercializarea și stocul la finele anului. Aceste date vor fi folosite la elaborarea prognozelor de dezvoltare a sectoarelor.

Proiectul de lege mai prevede excluderea obligativității de aplicare a dopului cu dispersie la îmbutelierea băuturilor alcoolice tari. Prin asta, se urmărește asigurarea competitivității pe piață, în condițiile în care această practică nu se aplică în alte țări.

Proiectul de lege urmează să fie propus spre aprobare, în lectura întâi, plenului Parlamentului.


Consumul excesiv de alcool daunează grav sănătății
Diana
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media