ULTIMA ORĂ! Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar de 60 de milioane de euro R. Moldova pentru a putea face față problemei aprovizionării cu gaze

27 octombrie 2021, 17:33 Economie 252
Natalia Gavrilița și Ursula Von der Leyen.  Sursa: Ursula Von der Leyen/ Twitter

Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar de 60 de milioane de euro Republicii Moldova pentru a putea face față problemei aprovizionării cu gaze. Anunțul a fost făcut de șefa instituției europene, Ursula von der Leyen, după întrevederea avută cu prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.

„Încântată să o cunosc pe prim-ministra @natgavrilita pentru a reitera sprijinul nostru deplin pentru Moldova. Consiliul de Asociere de mâine va consolida și mai mult cooperarea noastră. În acest context, CE pune la dispoziție 60 de milioane de euro pentru a ajuta Moldova să gestioneze actuala criză energetică”, a anunțat șefa CE pe Twitter.

Întrevederea a avut loc în contextul reuniunii Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova care este programată să se desfășoare joi, la Bruxelles.

Totodată, marți, 26 octommbrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a avut o discuție telefonică cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, despre criza energetică din țară.

„Am avut o bună discuție telefonica cu @sandumaiamd. Comunicăm permanent pentru a ajuta Moldova să facă față problemei livrărilor de gaze. UE susține Moldova. Experții noștri se află deja pe teren pentru a ajuta la rezolvarea situației. În prezent, examinăm măsuri suplimentare de sprijin”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter.


Anterior, Republica Moldova a cerut ajutor din partea Uniunii Europene (UE) privind aprovizionarea cu gaze naturale a țării, iar Chișinăul speră să-l primească prin România, scrie RBC, citând Financial Times, care face referire la două persoane implicate în negocierile cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a țării noastre.

Ulterior, președintele României Klaus Iohannis le-a solicitat liderilor europeni să sprijine Republica Moldova în asigurarea alimentării cu gaze naturale și energie electrică. Solicitarea lui Iohannis a urmat unui demers similar efectuat și de ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Șeful diplomației române a solicitat instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre să sprijine Republica Moldova, ”cu experți și asistență financiară”, în eforturile sale de a depăși criza alimentării cu gaze naturale astfel încât ”Guvernul de la Chișinău să implementeze procesul ambiţios de reforme la care s-a angajat după alegerile de pe 11 iulie“.


Publicația britanică Financial Times a publicat un articol dedicat crizei gazelor din Republica Moldova în care dezvăluie că Rusia prin Gazprom a cerut Republicii Moldova să renunțe la Acordul de Liber Schimb și Aprofundat cu UE și implementarea pachetului energetic 3 în schimbul unui contract avantajos de durată de livrare a gazelor.

Cei de la Financial Time citează 2 surse independente care au participat la negocierile de săptămâna trecută. Potrivit acestora, Rusia își dorește o slăbire a influenței europene în Republica Moldova, în schimb fiind gata la concesii mai mari privind livrarea gazelor. Asta după ce „în iulie președinta Maia Sandu și partidul pro-vest susținut de ea au câștigat detașat alegerile parlamentare”, notează publicația.

Kremlinul însă a neagat informația. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, susține că „sunt negocieri exclusiv comerciale”, potrivit RIA Novosti.


La ultima întrevedere, Republica Moldova nu a reușit să ajungă la un acord cu Rusia privind livrarea gazelor, discuțiile rămânând a fi divergente. Reprezentanții Gazpromului au pasat vina pe Chișinău privnd eșuarea negocierilor, invocând că țara noastră ar avea o pretinsă datorie de 433 milioane dolari și, ținând cont de întârzierea efectuării plăților, suma totală a datoriei este de 709 milioane dolari, iar în caz că nu va fi achitată și, în consecință, nu va fi semnat un nou contract de la 1 decembrie a acestui an, atunci Gazprom va opri livrările de gaze către Republica Moldova,

De cealaltă parte, viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii, a confirmat că prețul cerut de conducerea rusă este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz și include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a unei datorii de circa 700 de milioane de dolari.

De menționat că, contractul Chişinăului cu Gazprom a expirat la sfârşitul lunii septembrie. Guvernul a cerut o prelungire, dar a fost respinsă noua ofertă de preţ de 790 USD per 1.000 metri cubi de gaz.

Începând de vineri, 22 octombrie, și timp de 30 de zile, în Republica Moldova este instituită stare de urgență. Decizia survine în contextul situații excepționale de pe piața gazelor naturale.

Potrivit conducerii Guvernului, instituirea stării de urgență este o soluție tehnică ce va permite achiziționarea volumului necesar de gaze naturale din surse alternative în regim de urgență.

După instituirea stării de urgență în sectorul energetic, sâmbătă, 23 octombrie, Ucraina a anunțat că este gata să acorde asistență Republicii Moldovei privind aprovizionarea cu gaze în legătură cu situația dificilă din țară, din cauza eșecului negocierilor cu Gazprom - companie controlată de statul rus. Declarația a fost făcută de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, transmite biz.nv.ua.

Totodată, luni, 25 octombrie, Guvernul Republicii Moldova a informat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Este prima achiziție de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova.

Totuși, prețul achiziției este ținut în taină, iar potrivit șefei Guvernului, Natalia Gavrilița, prețul nici nu poate fi făcut public din motiv că, potrivit contractului, este un secret comercial.

Marți, 26 octombrie, Agenția Proprietăți Publice anunța că olandezii de la Vitol vor livra mâine un alt milion. Asta după ce ar fi câștigat tenderul anunțat de Energocom.


Diana
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media