R. Moldova ar putea obține o finanțare în valoare de 236 de milioane de dolari de la FMI, până la sfârșitul lunii august

30 iulie 2021, 09:45 Economie 143
FMI.  Sursa: Reuters

Republica Moldova ar putea obține o finanțare specială de 236 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional (FMI), până la sfârșitul lunii august 2021. Anunțul a fost făcut vineri, 30 iulie, de către președinta țării, Maia Sandu, după discuțiile cu șefa FMI Kristalina Georgieva.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire la sfârșitul zilei de joi, 29 august, cu Kristalina Georgieva, directoarea generală al Fondului Monetar Internațional, în cadrul căreia s-a discutat despre necesitatea „eliminării imediate” a tuturor barierelor care au condus la blocarea unui nou program al FMI pentru Republica Moldova.

„Doamna Kristalina Georgieva ne-a asigurat de disponibilitatea Fondului de a colabora în continuare cu Republica Moldova. În acest sens, ea a anunțat că, până la sfârșitul lunii august, țara noastră ar putea obține o finanțare specială în valoare de 236 de milioane USD, după ce debursarea va fi aprobată de Consiliul de administrare al FMI”, a anunțat Maia Sandu.

Anterior, Comitetul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a susținut propunerea directorului general al fondului, Kristalina Georgieva, cu privire la o nouă procedură de alocare a drepturilor speciale de tragere (DST).

Potrivit agenției de presă INFOTAG, Kristalina Georgieva a spus că „distribuirea DST-urilor va fi efectuată până la sfârșitul lunii august”.

Grație noii proceduri de distribuire a DST-urilor, FMI va oferi sprijin fără precedent țărilor pentru depășirea pandemiei COVID-19 și restabilirea economiei. Volumul sprijinului FMI, în baza noii proceduri de alocare, este estimat la 650 miliarde de dolari. Ținând cont de ponderea DST-urilor Moldovei la FMI, republica poate primi peste 280 de milioane de dolari DST, sau puțin peste 400 de milioane de dolari.

Participanții profesioniști de pe piață, opinia cărora a fost solicitată de corespondentul INFOTAG, consideră că Moldova are încă șanse mari să semneze un Program de cooperare cu FMI pentru trei ani. Componenta financiară a Acordului este de 558 de milioane de dolari.

Acest Program a fost convenit cu Misiunea FMI de către Guvernul lui Ion Chicu în vara anului 2020. Dar atunci Parlamentul nu a fost de acord să îndeplinească condiția prealabilă a FMI – să aprobe vicepreședinții Băncii Naționale a Moldovei și să adopte modificări la Codul Vamal. Din acest motiv, Programul nu a fost aprobat.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media