Moscova: Putin a amânat cu o lună efectuarea stagiului militar în această toamnă din cauza saturaţiei centrelor de recrutare

1 octombrie 2022, 15:41 Rusia 66
Vladimir Putin și Serghei Șoigu.png.  Sursa: Replica Media

Preşedintele rus Vladimir Putin a amânat cu o lună efectuarea stagiului militar în această toamnă din cauza saturaţiei centrelor de recrutare ca urmare a mobilizării parţiale pentru campania militară din Ucraina, a explicat sâmbătă Kremlinul, transmite EFE.

„Acum centrele de înrolare sunt foarte saturate ca urmare a mobilizării parţiale. Pentru a nu agrava şi mai mult această congestie, s-a luat această decizie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia RIA Novosti.

Peskov s-a declarat convins că decizia va permite combinarea atât a fluxului bărbaţilor mobilizaţi, cât şi a recruţilor care trebuie să-şi efectueze serviciul militar obligatoriu.

Circa 120.000 de persoane cu vârste între 18 şi 27 de ani, care au fost chemaţi să se încorporeze, urmează să-şi înceapă serviciul militar obligatoriu la 1 noiembrie, în loc de 1 octombrie, aşa cum este tradiţia, scrie EFE și Agerpres.

Este vorba de 7.000 de ruşi mai puţin decât acum un an, deşi nimeni nu a explicat până acum motivul acestei reduceri, comentează EFE.

Militarii însărcinaţi cu mobilizarea parţială au explicat că aceşti recruţi nu vor participa la „operaţiunea militară specială” din Ucraina.

Totuşi, această promisiune a fost încălcată deja încă de la începerea campaniei şi, potrivit presei, nimeni nu poate exclude posibilitatea ca, odată încheiat serviciul militar obligatoriu, aceşti recruţi, care vor fi trecuţi în rezervă, nu vor fi trimişi automat pe front în ţara vecină.

Potrivit legii, recruţii nu pot fi desfăşuraţi într-o ţară străină decât dacă Kremlinul declară legea marţială.

Diana
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media