VIDEO/ Ceartă la beție ce s-a sfârșit cu un omor, la Strășeni. Doi bănuiți, reținuți de Poliție

27 ianuarie 2023, 10:39 Justiție 171
Bărbați, suspectați de omor, reținuți de Poliție.  Sursa: politia.md

Doi bărbați cu vârste de 30 și 32 de ani sunt suspectați de omor, după ce, în noaptea zilei de ieri, 26 ianuarie, l-ar fi bătut crunt pe amicul de pahar, în localitatea Recea.

Potrivit Poliției, cei doi bărbați au mers în ospeție la un cunoscut de 37 de ani din Recea, iar după ce împreună au consumat băuturi alcoolice, între aceștia s-a iscat un conflict.

În acel moment, cei doi i-au aplicat mai multe lovituri gazdei cu mâinile și picioarele, după care au luat un cuțit aplicându-i o lovitură în regiunea capului, în consecință victima decedând pe loc.

Ambii suspecți se aflau în stare de ebrietate cu grad avansat, având antecedente penale.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru omor intenționat, cei doi fiind reținuți pe un termen de 72 de ore.

Suspectul de 30 de ani a fost imobilizat și reținut cu ajutorul angajaților BPDS „Fulger”, după ce a fugit de la locul comiterii infracțiunii și se ascundea la domiciliul său în podul casei, opunând rezistență și manifestând un comportament agresiv.

Pentru fapta comisă, persoana care se face vinovată de comiterea faptei riscă închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață.

Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Consumul excesiv de alcool daunează grav sănătății
Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media