Apărătorii lui Novak susțin că acesta a avut recent COVID, fiind testat pozitiv pe 16 decembrie. Astfel, avocații cer ca Djokovici să poată intra în Australia, având în vedere că se află în perioada de 6 luni de după îmbolnăvire și astfel nu ar fi avut nevoie de vaccin.
Cu toate că avocații spun că pe 16 decembrie ar fi fost depistat pozitiv cu COVID-19, sârbul a ieșit din casă în aceeași zi. Nole a primit un timbru personalizat, din partea Serviciului Poștal Național din Serbia, astfel că a participat la un eveniment în Serbia, la care nu s-au purtat măști și care a fost organizat într-o sală.
De asemenea, pe 17 decembrie a participat la „Novak Tennis Center”, unde s-a și fotografiat alături de câțiva copii.
În plus, apărătorii jucătorului au mai arătat că scutirea de la vaccin a fost primită din partea unei comisii independente de medici, la cererea Federației de Tenis din Australia, și că fost aprobată și de Guvernul din statul Victoria. Au adus și un document din partea Departamentului de Imigrări, potrivit căruia jucătorul îndeplinește criteriile pentru a nu sta în carantină la intrarea în țară.
Autoritățile sanitare federale de la Antipozi nu sunt de acord cu această excepție. L-au înștiințat în scris de două ori pe Craig Tiley, directorul turneului și șeful Tennis Australia, că persoanelor în cauză nu li se va acorda intrare în țară fără carantină.
Testul pozitiv al lui Djokovic de pe 16 decembrie depășește termenul-limită anunțat de organizatorii Australian Open. Astfel, pentru ca scutirea să fie acceptată și verificată, aceasta trebuia depusă nu mai târziu de 10 decembrie 2021, după cum se arată pe site-ul turneului.
Astăzi, autoritățile australiene au anunțat că procesul sârbului v fi transmis în direct. Asta din cauza notorietății cazului și pentru o maximă transparență.
