VIDEO/ Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, oferă noi detalii despre situația energetică din țară

1 octombrie 2022, 10:02 Economie 131
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.  Sursa: Replica Media

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a informat că ieri, Moldovagaz a achitat integral avansul pentru luna septembrie, către Gazprom. Chiar dacă s-au achitat integral obligațiile financiare, Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Totodată, acesta a informat cîă Energocom are contractate 53,5 mil. m3 de gaz în stoc și că Republica Moldova va stoca gaze în România și Ucraina. Ministrul a oferit noi detalii despre situația energetică din țară.

Astfel Spînu informează că ieri, Moldovagaz a achitat integral avansul pentru luna septembrie, către Gazprom. Chiar dacă s-au achitat integral obligațiile financiare, Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie.

Astfel, din cele 8.06 mil. m3 pe zi, au fost confirmate 5.7 mil. m3 pe zi. „În acest sens, se repetă situația din luna octombrie anul trecut, când livrările au fost limitate cu 30%. Diferența este că în acest an avem un contract semnat care trebuie respectat. Noi am spus mereu că ne vom respecta cu bună credință angajamentele contractuale și ne așteptăm ca același lucru să fie făcut de partea cealaltă”, a a precizat Spînu.

În conformitate cu condițiile contractuale cu Gazprom, pentru luna octombrie curent este prevăzută livrarea către Republica Moldova a 250 mil m3 de gaze, dintre care:

• 80 mil.m3 (2,58 mil.m3/zi) pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului;
• 170 mil.m3 (5,48 mil.m3/zi) pentru consumatorii de pe malul stâng al Nistrulu, inclusiv MGRESi;

Potrivit Contractului cu Gazprom, pentru Moldovagaz sunt rezervate capacități anuale de tranzit de 5,7 mil. m3/zi (la PI Grebeniki – 4,5 mil. m3/zi, și PI Alexeevca – 1,2 mil. m3/zi).

Totodată, capacități suplimentare urmau să fie rezervate pentru luna octombrie 2022. În rezultatul s-a constatat că Gazprom nu a organizat rezervarea capacităților suplimentare solicitate de SA „Moldovagaz” în mărime de 2,36 mil. m3/zi, informează ministrul.

„În cazul onorării obligațiilor contractuale de către Gazprom, capacitățile necesare Moldovagaz pot fi asigurate prin intermediul licitațiilor zilnice. În acest sens, Moldovagaz, pe 30 septembrie a expediat în adresa Gazprom solicitarea de a rezerva suplimentar pentru perioada 1-7 octombrie capacități zilnice suplimentare pentru ambele maluri ale Nistrului”, potrivit lui Spînu.

Prețul estimat de achiziție a gazului pentru luna octombrie este de 1028 USD pentru o mie de m3, cu peste 40 % mai puțin decât în septembrie.

Referitor la livrările de energie electrică pentru luna octombrie, Spînu informează că Energocom a semnat următoarele contracte de furnizarea a energiei electrice:

• pentru 67% a fost semnat contract cu MGRES la prețul de 62,5 USD/MWh, pentru luna octombrie;

• pentru 30% din achiziție a fost încheiat un contract cu compania Energoatom, la prețul de 77 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie;

• pentru 3% din achiziție (balansarea consumului de vârf) a fost încheiat un contract cu Ukrhydroenergo, la prețul de 132 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie.

Prețul mediu ponderat pentru luna august este de 68,9 USD/MWh.

„În această perioadă nimeni nu va fi deconectat de la gaz sau electricitate. Continuăm să economisim, să facem rezerve și să ne pregătim de iarnă. Vă informez că Energocom are contractate 53,5 mil. m3 de gaz în stoc” susține Spînu.

Totodată Spînu a informat că Republica Moldova va stoca gaze în România și Ucraina.

„Capacitățile de stocare în România au anumite limitări tehnice și este nevoie de o diversificare. Nu vedem careva riscuri pentru stocul de gaz în Ucraina”, a declarat Spînu.

Totodată, referitor la limitarea de către Gazprom a volumului de gaz s-ar datora unor probleme tehnice. Ceea ce potrivit lui Spînu, nu ar fi argumentat.


Diana
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media