Amatorii de volei din Costuleni şi-au dat întâlnire în weekendul trecut, 18 decembrie, în sala sportivă a școlii din localitate pentru a participa la tradiționalul turneu - „Cupa satului”, care se organizează anual în preajma sărbătorilor de iarnă.
Turneul de volei a fost organizat de către primăria satului Costuleni în comun cu antrenorul Gheorghe Baran, care a crescut numeroase generații de voleibaliști, anume în sala sportivă a fostului liceu. Ba mai mult, tot datorită lui, din această sală costulenenii au reușit să devină campioni republicani la volei.
Patru echipe s-au adunat și şi-au demonstrat abilităţile. Patru generații, (cel mai învâstă 50+, cel mai tânăr 14 ani) toate crescute de domnul profesor Baran. Cei mai buni, au mers acasă cu diplome, premii bănești, și nu în cele din urmă cu trofeul pentru care s-au duelat.
Participanţii au fost susţinuţi de rude şi prieteni, care le-au ţinut pumnii. Fiecare echipă a depus eforturi pentru a ieși învingătoare. Totuşi, cei mai buni, au fost de această dată „veteranii” voleiului în Costuleni, care au reprezentat echipa primăriei. Pe locul doi s-a clasat echipa „Ciocan”, iar locul trei i-a revenit echipei de tineret.
Este de remarcat faptul că, a patra echipă, cea a gimnaziului Costuleni, necătând la faptul că a avut cea mai tânără echipă, băieții au demonstrat un joc frumos, doar că le-a lipsit și din noroc puțin. Cu siguranță vom mai auzi de ei.
