După doi ani de pauză, Ziua Națională a Vinului revine în PMAN

28 septembrie 2022, 14:42 Vinurile Moldovei 87
Ziua Națională a Vinului.  Sursa: Facebook

După doi ani de pauză, pe 1 și 2 octombrie, Piața Marii Adunări Naționale se va transforma într-un orășel al vinului, unde se vor aduna 86 de vinării din țară, inclusiv 35 crame mici, număr record de participanți.

În acest an a fost luată decizia de a crea, pe lângă Oficiul Național al Viei și Vinului, Consiliul Național de organizare a Zilei Naționale a Vinului. În ajunul sărbătorii, țara noastră va găzdui un concurs național de degustare, intitulat „Vinul Moldovei 2022”.

Competiția va avea loc pe 29 și 30 septembrie și este dedicată vinurilor produse din soiuri autohtone, vinurilor din soiuri noi de selecție moldovenească, vinurilor obținute prin asamblarea lor cu cele din soiuri europene, precum și băuturilor spirtoase de origine vitivinicolă. La concurs s-au înscris 230 de vinuri autohtone, care vor fi apreciate de jurați din nouă țări, doar 30% dintre mostre urmând să fie premiate.

Totodată, au început să fie comercializate carnetele vizitatorilor, care vor permite degustarea a 11 vinuri, pe parcursul celor două zile de sărbătoare.

În mod tradițional, vinăriile din țară vor avea ușile deschise pentru turiștii dornici să descopere ofertele oenogastronomice și tezaurul cultural-artistic al țării.

Vladimir Bolea, ministrul agriculturii și industriei alimentare, a remarcat că Republica Moldova este printre cele zece țări pe plan global care sunt trecute drept „țări producătoare și exportatoare de vinuri”. Moldova, potrivit lui, este asociată plenar cu vinurile de calitate și celelalte ramuri ale agriculturii urmează să preia experiența de a fi asociate cu produse de calitate. El a mai spus că promovează consumul responsabil de vin, care „în doze mici face miracole pentru sănătate”.

Diana Lazăr, șefa Componentei Industria Vitivinicolă, Proiectul „Agricultura Performantă în Moldova” USAID, a declarat că pe parcursul anilor calitatea vinurilor moldovenești a evoluat remarcabil, acestea obținând tot mai multe medalii pe an ce trece. Ea a spus că prin exportul vinului toți producătorii de vin din Moldova transmit anual 60 de milioane de invitații, în peste 60 de destinații din lume, cu îndemnul de a descoperi Moldova.

Anatol
publicat de:
Anatol Cibotari
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media