Cum a motivat Gazprom reducerea volumelor de gaz pentru R. Moldova? Vadim Ceban: „A prezentat un singur argument; În opinia noastră nu este unul palpabil”

1 noiembrie 2022, 20:02 Economie 406
Vadim Ceban Moldova-Gaz.  Sursa: www.nts-tv.md

Compania rusească Gazprom nu are niciun motiv, conform contractului, de a limita volumele de gaz livrate Republicii Moldova, afirmă președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban. Unicul argument prezentat de partea rusească este că Gazpromul nu poate transporta gaze pe teritoriul Ucrainei, însă, acesta nu este unul „palpabil”, a declarat șeful principalului distribuitor de gaz din țară la emisiunea „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Noi nu găsim argumentarea în contract care ar sta la baza limitării acestor volume. Chiar dacă nu au fost îndeplinite anumite înțelegeri la nivel inclusiv de acționari, unicul argument pe care l-am primit și, respectiv, este valabil și pentru luna noiembrie, este faptul că pe teritoriul Ucrainei Gazpromul nu poate transporta gaze naturale, adică nu poate injecta printr-un punct de interconectare, care se află la Sofranovca, partea de este a Ucrainei și, respectiv, rămâne doar un punct la sud prin care transportă gaze naturale către Republica Moldova. În opinia noastră, discutând cu operatorul de sistem din Ucraina, nu este un argument palpabil pentru noi, ca să nu primim aceste volume”, a declarat Vadim Ceban.

Șeful Moldovagaz a declarat că va insista ca Gazpromul să livreze pe deplin gazul contractat și că administrația „Moldovagaz” urmează să expedieze demersuri în acest sens.

Cred că mâine vom semna și o adresare prin care vom solicita repetat ca aceste volume să fie furnizate în mod deplin și, pe parcurs vom vedea care vor fi acțiunile noastre. Eu cred că Gazprom nu are motive întemeiate de a nu livra aceste volume. În contract nu este prevăzut acest lucru, pentru că, chiar dacă nu am reușit să prezentăm acordul ce ține de reglementarea datoriilor, acest lucru nu înseamnă că urmează a fi limitări. Noi am achitat la timp pentru gazele naturale furnizate. Chiar dacă au fost anumite rețineri, acestea au fost obiective și au fost coordonate în prealabil. Dar limitarea volumelor nu ține de acordul de reglementare a datoriilor.

Gazprom poate să-și rezerve dreptul în general de a rezilia contractul, nu și de a limita volumele. Așa noi înțelegem contractul. În opinia noastră, nu sunt motive de a limita livrările. Noi vom folosi metode comerciale de convingere, pentru a reveni la normalitate”, a mai spus Ceban.

În timp ce președintele „Moldovagaz” a evitat să comenteze o eventuală tentă politică a acțiunilor Gazprom, expertul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Mihai Mogîldea, invitat la aceeași emisiune, a declarat că limitarea livrărilor de gaz este „o decizie care se înscrie perfect în scenariul Federației Ruse de a destabiliza situația internă din Republica Moldova”.

„În contextul ultimelor investigații și declarații venite din partea unor oficiali străini, în contextul sancțiunilor aplicate de către SUA, cred că avem o mai bună înțelegere a metodelor și a instrumentelor prin care Rusia încearcă să creeze haos aici în țară și să își atingă obiectivul de a pune Republica Moldova într-o situație vulnerabilă din mai multe puncte de vedere, nu doar energetic.

Decizia vine să alimenteze probabil starea de incertitudine în situația din sectorul energetic și să inducă panică în rândul societății. Există forțe care încearcă să amplifice acest spirit de incertitudine și să instige la violență, la proteste, care sunt evident organizate prin acte de corupție. Urmărind toate aceste evenimente din ultimele 10 zile, concluzia este una singură - asistăm la un nou episod al șantajului Federației Ruse orientat spre destabilizarea situației interne din țara noastră”, a argumentat expertul.

Gazprom a anunţat recent diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Partea rusă a motivat această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un „serviciu integra” pentru transportul acestor gaze.

Acest volum este repartizat după cum urmează: 3,4 milioane de m3 pe zi pentru malul drept și 2,3 milioane pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu circa 40% mai puțin decât în luna octombrie.

Vedeți și: Tiraspolul, nemulțumit de Chișinăului privind livrările de gaze pentru noiembrie: „Moldova a încălcat grav acordul dintre Moldovagaz și Gazprom”; Reacția lui Vadim Ceban

Totodată, de astăzi, 1 noiembrie, MGRES (Centrala termoelectrică de la Cuciurgan) nu mai livrează energie electrică Chișinăului, contractul nefiind semnat între cele două părți.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media