Cât despre faptul că Tribunalul ar fi statuat că Komaksavia n-a făcut nicio investiție în activele Aeroportului Internațional Chișinău, cum au anunțat autoritățile, compania precizează că astfel concluzii nu există. Instanța ar fi statut doar că investițiile efectuate nu se încadrează în anumite criterii stipulat de convenție. „Și în baza acestor considerente, Tribunalul încetează examinarea litigiului, dar nu și declară câștig de cauză Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă emis de Komaksavia.
Compania menționează poziția Ministerului Justiției este manipulatoare, iar despre rezilierea contractului de concesionare nici nu este vorba. Komaksavia mai precizează că își va face dreptate în continuare în alte instanțe internaționale.
Amintim că, Tribunalul arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm a respins miercuri, 3 august, cererea Komaksavia Airport Invest Ltd îndreptată împotriva Republicii Moldova, și a dispus acordarea sume de 216 678 de euro, drept compensare pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura arbitrală. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Sergiu Litvinenco a amintit că prin cererea de instituire a procedurilor arbitrale din 15 mai 2020, Komaksavia i-a solicitat, în principal, Tribunalului arbitral să oblige Republica Moldova continuarea executării contractului de concesiune a activelor aflate în gestiunea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora.
În mod alternativ, Komaksavia i-a solicitat Trabunalului ca Republica Moldova să-i plătească o despăgubire de 883,7 milioane euro pentru exproprierea pretinsei investiții în legătură cu contractul de concesiune.
