Reacția BPR la declarațiile lui Nicolai Țveatcov cu privire la federalizarea regiunii transnistrene: „Opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau a Biroului Politici de Reintegrare”

28 iulie 2022, 16:28 Politică 180
Guvernul RM.  Sursa: Replica Media

Biroul Politici de Reintegrare (BPR) a venit astăzi, 28 iulie, cu o reacție în care se disociază de la declarațiile șefului adjunct al Biroului de Reintegrare, Nicolai Țveatcov, care a spus că cheia reîntregirii Republicii Moldova cu teritoriile controlate de regimul separatist de la Tiraspol este federalizarea și subliniază că „opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau a Biroului Politici de Reintegrare și în acest sens funcționarul public vizat urmează personal să vină în spațiul public cu precizările de resort

„Reiterăm abordarea de principiu a autorităților publice ale Republicii Moldova care se rezumă la faptul că modelul de reglementare a conflictului transnistrean în mod obligatoriu trebuie să respecte prevederile constituționale în vigoare și ale Legii nr.173/2005, suveranitatea și integritatea teritorială a țării în limitele frontierelor internațional recunoscute, cu atingerea unei soluții pașnice și politice care să contribuie la restabilirea spațiilor unice între ambele maluri ale Nistrului, democratizarea și demilitarizarea regiunii transnistrene, consolidarea statalității, implementarea plenară a angajamentelor strategice de politică internă și externă a țării, și desigur obținerea unui suport politic, social și internațional larg pentru modelul de reglementare propus și promovat de către autoritățile constituționale”, se arată în reacția BPR.

La 28 iulie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat acid la afirmația șefului adjunct al Biroului de Reintegrare, Nicolai Țveatcov, care a spus că cheia reîntregirii Republicii Moldova cu teritoriile controlate de regimul separatist de la Tiraspol este federalizarea, iar misiunea de pacificare din stânga Nistrului este una de succes. Șeful legislativului s-a arătat indignat de faptul că asemenea personaje „au mai rămas în structuri”.

Amintim că, în opinia șefului adjunct de la reintegrare, cheia de soluționare a conflictului transnistrean, va fi în redistribuirea atribuțiilor în stat dintre Chișinău și Tiraspol. Redistribuirea, însemnând federalizarea țării, scrie Zona de Securitate.

Țveatcov, vorbind despre criza din 2003, când a apărut memorandumul Kozak, spune că: „federalizarea nu a fost propunerea Federației Ruse, acest proiect nu a fost propus de Dmitrii Kozak. A apărut cu un an sau doi înainte de includerea lui în procesul de reglementare. Eu consider că acest termen, măcar și din punct de vedere teoretic, este defăimat în zadar. Dar din nou, noi trăim în Moldova, la noi acest termen a devenit o confirmare a prezenței trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova și cei care nu se complac cu această idee o resping.

Repet, în procesul de reglementare a conflictului, redistribuirea atribuțiilor în stat reprezintă elementul cheie, acesta din punct de vedere teoretic va însemna federalizarea țării. Cât de profundă va fi și care va fi modelul final astăzi este complicat de spus”.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media