În același dosar, este cercetată pentru trafic de influență, o cetățeană a Ucrainei care ar fi acționat în complicitate cu polițista.
Potrivit materialelor cauzei polițista, fiind influențată de cetățeana Ucrainei, ar fi organizat introducerea ilegală a informației privind traversarea punctului de frontieră Ceadîr-Lunga-Maloiaroslaveț, prin aplicarea ștampilei în pașaport și prin includerea în baza de date a IGPF, fără prezența fizică a persoanei, în schimbul sumei de 200 de dolari și 100 de euro.
Astăzi au fost organizate percheziții la cele două bănuite, iar în urma acestora, polițista a fost plasată în izolator, iar complicele său este cercetat în stare de libertate. Dosarele pornite în privința lor au fost conexate într-o procedură comună.
Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală, iar documentarea cazului a fost realizată cu suportul operativ al ofițerilor de investigație ai Direcției Regionale Sud din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)

publicat de: