Ministerul Afacerilor Interne notează că în zona din apropierea orașului Briceni, continuă cercetarea la fața locului, acolo unde au fost identificate resturi de rachetă.
„Astăzi, aria de cercetarea a fost extinsă, iar anchetatorii au identificat și alte câteva resturi ale aceleiași bucăți de rachetă, descoperită ieri de patrula de poliție. Poliția de frontieră a deschis dosar de urmărire penală care, conform prevederilor legale, va fi transmis procurorilor, ca autoritate competentă în materie penală, pentru incidente de acest tip”, menționează MAI într-un comunicat de presă.
La finalizarea cercetărilor la fața locului și încheierea procedurilor ce țin de competențele secției de urmărire penală a Poliției de frontieră, probele și documentele vor fi transmise către PCCOCS.
Amintim că, o patrulă a Poliției de Frontieră a descoperit luni, 5 decembrie, o rachetă într-o livadă din raionul Briceni. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne. Nu este clar deocamdată când a căzut obuzul și de cine a fost lansat, dar în prezent zona este securizată.
Este a doua rachetă care cade pe teritoriul Republicii Moldova. Prima oară s-a întâmplat în dimineața zilei de luni, 31 octombrie, în satul Naslavcea de la granița cu Ucraina - o rachetă a fost doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean.
Iar la 10 octombrie, în contextul atacurilor aeriene rusești, Ministerul Apărării a informat că, între orele 8:33 - 9:02, structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.
