Tragedia din Parcul „Alunelul”/ Primarul Ion Ceban a solicitat suspendarea din funcție a directorului Î. M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”

16 mai 2022, 11:13 Politică 145
Serghei Carp, directorul Î. M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”.  Sursa: stiri.md

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a solicitat suspendarea din funcție a directorului Î. M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, Serghei Carp. Decizia a fost luată în contextul cazului tragic din Parcul „Alunelul” care a avut loc sâmbătă, 14 mai, când o creangă s-a rupt și a căzut peste un copil care în urma leziunilor primite a decedat.

„A fost deschisă ancheta internă, am dispus să fie prezentat un raport până miercuri, 18 mai, cu toate datele la subiectul accidentului de sâmbătă. (...) Rog ca în acestă perioadă, conducerea Î. M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” să fie înlăturată de la procesul de gestiune și nemijlocit suspendarea din funcție a directorului în această privință”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei.

Amintim că Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Buiucani, informează astăzi, 16 mai, că urmare a autosesizării organului de urmărire penală, la 14 mai, a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unui copil de un an.

La 14 mai, o fetiţă în vârstă de un an, a fost lovită de o secțiune de arbore, rupt de pe trunchiul acestuia, în timp ce copilul se afla împreună cu rudele în parcul „Alunelul”, situat pe str. Calea Ieșilor din municipiul Chișinău.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media