NYT: Rusia a evacuat familiile diplomaților din Ucraina. Ce ar însemna această manevră a Kremlinului

18 ianuarie 2022, 15:45 Rusia 246
Ambasada Rusiei la Kiev.  Sursa: Andrei Ratmirov/TASS via Getty Images/nyimes.com

Rusia și-a evacuat treptat familiile personalului diplomatic din Ucraina, operațiunea fiind observată de oficialii ucraineni și americani, cu o săptămână înainte de începerea reuniunilor diplomatice cu privire la acumularea trupelor rusești la granița cu Ucraina. Evacuarea lentă poate fi parțial o propagandă, parțial o pregătire pentru un conflict sau parțial o simulare, spun oficialii ucraineni și americani, care subliniază că ar putea fi chiar toate trei, scrie New York Times.

Pe 5 ianuarie, 18 persoane, majoritatea copii și soțiile diplomaților ruși, s-au urcat în autobuze pentru a porni în călătoria de 15 ore până acasă, la Moscova, potrivit unui înalt oficial din structurile de securitate ucrainene.

Aproximativ alte 30 de persoane le-au urmat în decurs de câteva zile, plecând atât din Kiev cât și din consulatul Rusiei de la Liov, în vestul Ucrainei. Diplomaților din alte două consulate ruse li s-a spus să se pregătească să părăsească Ucraina, a declarat oficialul de securitate, vorbind sub condiția anonimatului pentru a discuta chestiuni de securitate națională.

Modul în care ar trebui interpretată această evacuare aduce o nouă componentă în misterul privind intențiile președintelui rus Vladimir Putin. Atât oficialii ucraineni cât și cei americani spun că reducerea personalului diplomatic din Ucraina ar putea fi o mișcare de propagandă din partea Kremlinului, un semnal privind o invazie iminentă, o diversiune, sau toate trei.

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat într-un comunicat publicat marți că ambasada sa de la Kiev „funcționează normal”.

„Din nou, în ciuda provocărilor și a comportamentului agresiv al radicalilor locali, repet că misiunile noastre funcționează ca de obicei”, a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt al Ministerului, Maria Zaharova.

În ultimele zile, plecările lente - pe care rușii știau cel mai probabil că americanii și ucrainenii le vor vedea - au devenit parte din puzzle-ul a ceea ce se va întâmpla în continuare.

Potrivit New York Times, acestea reprezintă o referință de mai de rău augur, pe lângă atacurile cibernetice asupra ministerelor ucrainene de săptămâna trecută și rapoartele de la Microsoft și guvernul SUA că un malware mult mai distructiv a fost plantat în rețelele ucrainene, dar nu a fost activat.

Convoaie de trenuri încărcate cu tancuri, rachete și trupe continuă să se îndrepte spre granița cu Ucraina.

Aleksandr Lukaşenko, liderul autoritar al Belarusului, a anunțat luni că forțele și echipamentele ruse au început să sosească în țara sa pentru un exercițiu militar comun care va avea loc în două locuri: la marginea de vest a Belarusului, lângă Polonia și Lituania, două țări din NATO, și de-a lungul graniței cu Ucraina, care ar putea deveni o cale de invazie a statului care poartă un conflict deschis cu Rusia încă din 2014, după anexarea ilegală a Crimeei.

„Sunt exerciții normale cu scopul de a stabili un plan clar în confruntarea cu aceste forțe: vestul (țările baltice și Polonia) și sudul (Ucraina)”, a spus Lukașenko.

Exercițiul a primit un nume care sună foarte american: „Allied Resolve”, dar la Kiev, oficialii ucraineni se așteaptă ca trupele ruse mutate în Belarus pentru exercițiile militare să rămână pe termen nelimitat, lăsând Ucraina deschisă atacului din nord, est și sud.

„Vom fi înconjurați pe deplin de forțe egale”, a spus înalt oficial de securitate ucrainean.

Mișcările de trupe ale Rusiei în apropierea graniței sale cu Ucraina au provocat temeri occidentale că Moscova intenționează să o invadeze.

Autoritățile ruse neagă un astfel de plan, dar au folosit blocajul pentru a face campanie pentru a obține garanții de securitate din Occident, care ar include oprirea potențialei expansiuni a NATO spre est și un drept de veto oficial asupra Ucrainei, o fostă republică sovietică, de a adera vreodată la alianța militară.

La Washington, oficialii americani spun că Vladimir Putin nu a luat încă o decizie de a invada Ucraina. Oficialii americani îl descriu pe liderul de la Kremlin ca pe un tactician mai mult decât un mare strateg și ei cred că acesta analizează în mod constant o mulțime de factori privind o decizie fermă de a porni incursiunea armată. Printre acești factori se numără cât de bine ar putea să facă față Rusia sancțiunilor asupra băncilor și industriei sale și dacă cererile sale ca Ucraina să înceteze să se mai îndrepte către NATO, și că NATO nu se mai extinde spre Rusia, primesc suficientă atenție.

Dar oficialii americani spun că Putin ar fi putut, de asemenea, să fi ajuns la concluzia că, având în vedere că Statele Unite și alte țări au început să înarmeze Ucraina, avantajul său militar riscă să se erodeze.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a anunțat luni în fața Parlamentului de la Londra că Marea Britanie va începe să furnizeze Ucrainei arme ușoare pentru a se apăra de o potențială invazie, în contextul tensiunilor create de masarea de trupe rusești în apropiere de graniță.

Acest lucru ar putea să-l facă pe Putin să acționeze mai devreme decât mai târziu, comentează jurnaliștii de la New York Times.

Oficialii americani spun că au avut informații despre evacuarea personalului diplomatic al Rusiei din Ucraina încă de la sfârșitul lunii decembrie și începutul lui ianuarie. Oficialii ucraineni spun că i-au văzut pe ruși plecând.

Este posibil ca rușii să încerce să susțină argumentul conform căruia SUA și aliații săi occidentali ar trebui să ia în serios cererile lor conform cărora Ucraina nu se poate alătura niciodată NATO și că trupele, armele nucleare și alte arme grele trebuie eliminate din fostele state ale Pactului de la Varșovia, cum ar fi Polonia și România, care au fost odată aliate cu Uniunea Sovietică.

S-ar putea, de asemenea, ca rușii să încerce să indice că se pregătesc de un atac, deși nu existau alte semnale. De fapt, acumularea de trupe rusești la granița cu Ucraina nu crește în ritmul pe care oficialii Pentagonului îl estimau acum o lună.

Cele mai recente estimări ale SUA sunt că aproximativ 60 de grupuri tactice de batalion, cunoscute sub numele de BTG-uri, fiecare cu o medie de 800 de soldați, se află acum la granița cu Ucraina. Combinați cu alte forțe locale, rușii au aproximativ 77.000 de soldați la graniță. Alții spun că numărul soldaților ruși masați la frontiera cu Ucraina ar fi de 100.000. Depinde însă mult de modul în care sunt numărate diferitele forțe.

Oficialii militari și de informații americani și europeni spun că Vladimir Putin ar putea aștepta ca pământul să înghețe, ceea ce ar facilita transportul de echipamente grele peste graniță.

Un posibil „blitzkrieg” declanșat de Rusia în Ucraina este, în primul rând dictat de cât de aspră va fi iarna în zilele următoare. Iarnă grea înseamnă temperaturi scăzute care duc la înghețarea solului, ceea ce permite deplasarea mult mai ușoară a tancurilor, blindatelor, camioanelor și ar permite astfel o desfășurare mai rapidă a unităților terestre.

În tot acest timp, Rusia așteaptă un răspuns scris din partea administrației Biden și a NATO la cererile sale de a aduce înapoi poziția militară a NATO la ceea ce era acum 15 ani, adică mult mai departe de granițele Rusiei.

Deși oficialii americani încă cred că Vladimir Putin este indecis cu privire la următoarea sa mișcare, oficialii de la Kiev evaluează cum ar putea arăta un atac, dacă acesta chiar va avea loc.

Atacul asupra Ucrainei s-ar putea desfășura sub forma unei invazii complete, a spus un oficialul ucrainean de securitate. De asemenea, Rusia ar putea lansa un atac cibernetic asupra rețelei energetice ucrainene, mult mai mare decât cele efectuate în 2015 și 2016. Acesta ar putea fi combinat cu escaladarea militară în estul Ucrainei, unde forțele separatiste susținute de Rusia rămân profund înrădăcinate.

Nimeni, în afară de liderii de la Kremlin, nu pare să știe cu siguranță cum ar putea decurge următoarele zile și săptămâni.

În acest context, o delegație înaltă de senatori americani a sosit luni la Kiev. Călătoria lor a urmat unei vizite la Kiev, miercurea trecută, a directorului CIA, William Burns, care s-a consultat cu oficialii serviciilor de informații din Ucraina și s-a întâlnit cu președintele Zelensky pentru a discuta eforturile de a reduce tensiunile cu Moscova.

Vizita senatorilor a reprezentat o demonstrație de sprijin din partea celui mai puternic aliat al Ucrainei, SUA, chiar dacă aceștia au adus puține propuneri specifice pentru a împiedica un atac rusesc.

„Acțiunile Rusiei în estul Ucrainei și Crimeea, precum și acțiunile pe care le planifică, reprezintă cel mai grav atac asupra ordinii de după cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat senatorul american Christopher S. Murphy.

Într-o întâlnire cu senatorii, luni seara, președintele Vladimir Zelenski i-a îndemnat să impună rapid sancțiuni „pentru a contracara agresiunea” din Rusia.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media