Lviv: Președintele turc a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean. Securitatea nucleară și exporturile de cereale, principalele subiecte

18 august 2022, 19:09 Ucraina 126
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenskiy.  Sursa: Biroul președintelui Ucrainei

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenskiy, la Palatul Potocki din oraşul Lviv, în vestul Ucrainei, a transmis joi Biroul președintelui Ucrainei.

Zelenskiy și-a subliniat interesul ca Turcia să continue să fie partenerul Ucrainei, se arată în comunicat.

Totodată, președinții au evaluat pozitiv implementarea inițiativei de export de cereale, au discutat despre posibilitatea îmbunătățirii acesteia, întărirea securității implementării acesteia și creșterea volumului exporturilor relevante.

Zelenskiy și Erdoğan au discutat, de asemenea despre problema furtului pe scară largă de cereale de către Rusia pe teritoriul ocupat temporar al Ucrainei.

Liderii au fost de acord că orice comerț cu bunuri furate este inacceptabil. Zelenskiy a subliniat că „încercările Rusiei de a vinde bunuri furate trebuie oprite”.

De asemenea, președinții au discutat despre situația privind Centrala Nucleară de la Zaporojie și șantajul nuclear din partea Federației Ruse, precum și au abordat problemele cooperării în domeniul apărării. Zelenskiy și-a exprimat speranța pentru participarea lui Erdogan la cel de-al doilea summit al Platformei Crimeei.

Totodată, secretarul general al ONU, António Guterres, a sosit în Ucraina pentru a se întâlni cu președintele acesteia, Vladimir Zelenskiy, și cu președintele turc, Tayyip Erdogan, în orașul Lviv. Oficialii vor discuta despre situația de la centrala nucleară Zaporojie, precum și despre găsirea unei soluții politice la conflictul din Ucraina.

Vineri, Guterres va vizita portul Odesa de la Marea Neagră, unde exporturile de cereale au fost reluate.

Sâmbătă, înaltul oficial al ONU va vizita Centrul Comun de Coordonare din Istanbul, care este format din ruși, ucraineni, turci și membri ONU, oficiali care supraveghează exporturile Ucrainei de cereale și îngrășăminte la Marea Neagră.

Ieri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este „urgent” ca o „inspecţie” a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să aibă loc la centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina, aflată sub control rusesc şi unde loviturile de care cele două părţi se acuză reciproc s-au înmulţit în ultima vreme.

Centrala, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lui martie de trupele ruseşti. Din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente, în contextul în care tirurile au lovit o dată aproape de o clădire de stocare de material radioactiv şi altă dată au provocat oprirea automată a unui reactor.

În acest context, mai multe țări, printre care și Republica Moldova au cerut retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară ocupată Zaporojie din Ucraina. Acestea consideră că „staţionarea personalului militar şi a armelor ruseşti la instalaţia nucleară este inacceptabilă”.

Totodată, aceștia consideră că desfăşurarea de personal militar şi armament rusesc la instalaţia nucleară este inacceptabilă şi nu respectă principiile de siguranţă, securitate şi garanţii pe care toţi membrii AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) s-au angajat să le respecte.

O declarație în acest sens a fost publicată în numele Australiei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Croaţiei, Ciprului, Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Franţei, Georgiei, Germaniei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Islandei, Italiei, Japoniei, Letoniei, Liechtensteinului, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Muntenegrului, Ţărilor de Jos, Noii Zeelande, Macedoniei de Nord, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Republicii Coreea, Republicii Moldova, României, Slovaciei, Sloveniei, Spaniei, Suediei, Turciei, Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii, precum şi Uniunii Europene.


Diana
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media