La ședința Înaltei Curți a participat vicepreședintele CEC, Pavel Postica, reprezentanți ai Parlamentului și însuși noul parlamentar.
Astfel, propunerea CEC a fost susținută de cei prezenți în sală. În urma deliberărilor, Curtea a validat mandatul deputatului.
Mandatul de deputat a devenit vacant în legătură cu demisia deputatului Bolea Vladimir de la PAS care a fost numit în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
Vasile Porțevschi este născut în 1988, iar în prezent locuiește în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. A studiat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, studii de master, facultatea Informatică şi TII.
Acesta ocupă funcția de președinte Organizația Teritorială Nisporeni PAS. Totodată, Porțevschi este profesor la școala Profesională din orașul Nisporeni.
Experiența profesională:
- 2019 – prezent – Profesor, școala Profesională din orașul Nisporeni;
- 2012 – 2015 – Consultant juridic în comuna Boldureşti, Consiliul Național de asistență juridică garantată de stat;
- 2011-2015 – Profesor de informatică şi matematică în gimnaziul „Valeriu Bulicanu” satul Boldurești, raionul Nisporeni.
