Antonio Guterres, la întrevedere cu președintele Legislativului: Comunitatea internațională trebuie să vină cu un mesaj mai puternic de susținere a R. Moldova

10 mai 2022, 10:02 Politică 72
Președintele Parlamentului, întrevedere cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, n fața Parlamentului Republicii Moldova.  Sursa: Parlamentul Republicii Moldova

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit, pe parcursul zilei de 9 mai, cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, care întreprinde o vizită de două zile în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, înaltul oficial al ONU a menționat că vizita sa la Chișinău este o vizită de recunoștință și solidaritate. Mai mult, oficialul a subliniat faptul că comunitatea internațională trebuie să vină cu un mesaj mai puternic de susținere a Republicii Moldova.

Potrivit comunicatului emis de Parlament, Igor Grosu a salutat și a apreciat înalt vizita Excelenței Sale la Chișinău, aceasta fiind prima vizită a Secretarului general al ONU în Republica Moldova și cu atât mai importantă că are loc în vremuri foarte complicate pentru Moldova, pentru țara vecină și pentru Europa întreagă.

„Poziția țării noastre cu privire la războiul din Ucraina este clară, hotărâtă și nu lasă loc de interpretare. Republica Moldova condamnă în cel mai ferm mod războiul injust împotriva Ucrainei. În acest context a avut loc și vizita mea în Ucraina, în cadrul căreia am văzut consecințele atrocităților împotriva civililor în orașele Bucea și Irpin. În același timp, am văzut femei și bărbați hotărâți, convinși de cauza lor”, a relatat Igor Grosu în discuția cu António Guterres.

„Suntem alături de poporul ucrainean și facem tot ce putem pentru a-i ușura povara războiului. Autoritățile, familiile noastre, cu susținerea partenerilor internaționali vor continua să ofere tot ajutorul necesar oamenilor din Ucraina, inclusiv prin facilitarea tranzitului ajutoarelor umanitare, a bunurilor și mărfurilor pentru populația din țara vecină”, a remarcat Igor Grosu.

Șeful Legislativului a mulțumit ONU pentru alocarea resurselor financiare necesare pentru a ajuta refugiații și a subliniat importanța de a accelera procesul de valorificare a acestora.

La rândul său, înaltul oficial al ONU a menționat că vizita sa în Republica Moldova este o vizită de recunoștință și solidaritate cu țara noastră.

António Guterres a argumentat că Republica Moldova, stat non-UE și cea mai mică țară din toate care au primit refugiații ucraineni, a fost țara cu cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor.

„Este expresia generozității extraordinare de care au dat dovadă Moldova și oamenii ei”, a declarat António Guterres.

În acest context a fost context a fost subliniat faptul că comunitatea internațională trebuie să vină cu un mesaj mai puternic de susținere a Republicii Moldova.

Interlocutorii au remarcat, de asemenea, activitatea constructivă și eficientă a Moldovei pe platforma Organizației Națiunilor Unite.

În contextul celei de-a 30-a aniversări de la aderare la ONU, pe care Moldova o marchează în acest an, demnitarii au pledat pentru amplificarea cooperării bilaterale.

La final, Secretarul general al ONU a semnat în Cartea oaspeților de onoare și a vizitat Sala ședințelor plenare a Parlamentului.

La discuții au participat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, președinta Comisiei politică extern și integrare europeană, Doina Gherman, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun.

Diana
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media