„Felicitări, Nicu Popescu pentru acest rezultat foarte bun pentru viitorul Republicii Moldova! România va continua să sprijine, ca și până acum, efortul de reformă pro-europeană al Republicii Moldova. Abia așteptăm să fim împreună - în Uniunea Europeană!”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.
Șeful diplomației moldovene a răspuns ulterior tweet-ului ministrului român de externe mulțumind pentru sprijin: „Mulțumesc mult pentru tot, dragă Bogdan Aurescu. România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Moldovei. Mă bucură enorm de mult faptul că parteneriatul nostru strategic pentru integrare europeană are un impact hotărâtor”, a scris Nicu Popescu.
Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la Uniunea Europeană atât a Republicii Moldova, cât și Ucrainei. Un anunț în acest sens a fost făcut de șefa instituției, Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă, îmbrăcată într-un sacou galben și o cămașă albastră - culorile drapelului Ucrainei.
O recomandare în acest sens pentru guvernele celor 27 de state membre ale UE a fost aprobată vineri, 17 iunie, în cadrul unei reuniuni prezidate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
