MAE de la București consideră „regretabil că legea privind minoritățile naționale din Ucraina a fost adoptată fără consultarea Comisiei de la Veneția și comunității române”

23 decembrie 2022, 09:47 România 151
Bogdan Aurescu, MAEIE, 19 decembrie 2022.  Sursa: mae.ro

Ministerul Afacerilor Externe de la București consideră regretabil faptul că legea privind minoritățile naționale din Ucraina a fost adoptată în absența unei noi consultări a Comisiei de la Veneția „a cărei opinie ar fi contribuit în mod cert la asigurarea unui text cuprinzător și clar din perspectiva standardelor juridice europene în materie, inclusiv prin verificarea modului în care recomandările sale anterioare sunt reflectate în textul normativ”. De asemenea, MAE consideră regretabil faptul că legea „a fost adoptată în absența unei consultări adecvate a reprezentanților comunității române din Ucraina, așa cum a solicitat partea română”.

„MAE a luat notă de adoptarea, de către Rada Supremă a Ucrainei, la 13 decembrie 2022, a Legii nr. 8224 privind minoritățile naționale (comunitățile) din Ucraina, care vizează completarea cadrului normativ ucrainean privind protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, în Avizul formulat la 17 iunie 2022 privind cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, Comisia Europeană a indicat, între pașii care trebuie îndepliniți, finalizarea reformei cadrului legislativ privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, și adoptarea imediată de mecanisme de implementare eficiente”, notează MAE.

În acest sens, MAE solicită autorităților ucrainene să consulte Comisia de la Veneția chiar și în acest stadiu și să pună în aplicare, pe deplin, recomandările acesteia, având în vedere faptul că legea prevede un termen de șase luni pentru intrarea sa în vigoare.

„România susține pe deplin parcursul european al Ucrainei și înțelege dorința firească de accelerare a procesului de apropiere de UE, însă semnalează faptul că accelerarea intempestivă a procesului de legiferare în acest domeniu a afectat, de o manieră semnificativă, procesul de consultare cu reprezentanții minorităților naționale, care ar fi trebuit să fie unul de substanță, anterior adoptării legii.

MAE subliniază că a solicitat în mod repetat părții ucrainene consultarea temeinică a comunității române din Ucraina în procesul elaborării și adoptării legii”, se arată îmn nota emisă de MAE.

Cu toate acestea, MAE menționează că legea reprezintă o variantă îmbunătățită în raport cu proiectele anterioare analizate la nivelul legislativului ucrainean..

Pe de altă parte, în analiza MAE, persistă prevederi care pot avea un impact negativ, prin raportare la standardele europene, cum ar fi:

  • în timp ce Opinia Comisiei de la Veneția nr. 960/2019 formulată asupra Legii ucrainene privind funcționarea limbii de stat este critică sub aspectul reglementărilor privind folosirea limbii oficiale în educație, Comisia de la Veneția raportându-se la criticile formulate anterior în contextul evaluării art. 7 din Legea educației, articolul din legea minorităților naționale dedicat educației face trimitere la dispozițiile Legii educației, deci preocupările părții române din perspectiva dreptului la educație nu sunt satisfăcute;
  • subzistă limbajul neclar cu privire la atribuţiile de monitorizare ale autorităţii centrale însărcinate cu implementarea politicii de stat în domeniul minorităţilor naţionale în legătură cu activităţile asociaţiilor civice ale minorităţilor naţionale;
  • nu există nicio prevedere privind utilizarea limbii materne în relația cu autoritatea judecătorească;
  • persistă neclarități privind aplicarea concretă a prevederilor privind utilizarea limbilor minoritare în administrație, în zonele locuite în mod tradițional de persoane aparținând minorităților naționale și la cererea acestora, precum și a celor care reglementează că informațiile de interes general (anunțuri, care, printre altele, conțin o ofertă publică de încheiere a unui contract, plăcuțe informative, indicatoare, panouri, mesaje, inscripții și alte informații textuale, vizuale și audio amplasate public care sunt utilizate sau pot fi utilizate pentru a informa un număr nelimitat de persoane despre bunuri, lucrări, servicii, anumite entități comerciale, funcționari, angajați ai întreprinderilor sau autorităților de stat, organismelor locale de autoguvernare) sunt dublate în limba minorității naționale (comunității) printr-o hotărâre a consiliilor sătești, comunale, orășenești;
  • dreptul de a-și manifesta religia sau credința nu beneficiază, în continuare, de o prevedere distinctă, fiind inclus doar în articolul referitor la dreptul la libertatea de exprimare;
  • în timp ce constituirea unui organ consultativ în cadrul organului executiv central menit să asigure formarea și implementarea politicii de stat în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale apare ca o măsură pozitivă, subzistă lipsa clarității asupra modului de a decide care organizație este reprezentativă pentru o minoritate atunci când, de exemplu, există mai multe asociații constituite în cadrul aceleiași minorități naționale;
  • nu este clarificată problema asigurării resurselor financiare pentru traducerea informațiilor referitoare la evenimentele artistice și culturale, atunci când este necesară asigurarea traducerii în limba de stat;
  • subzistă chestiunea lipsei de finanțare pentru asociațiile reprezentative ale minorităților naționale, fiind prevăzută doar posibilitatea finanțării punctuale pe bază de proiecte și pe bază competitivă, în limitele bugetului alocat anual în acest scop.

Totodată, MAE menționează că va continua coordonarea cu reprezentanții comunității române și dialogul susținut cu autoritățile ucrainene pentru asigurarea respectării depline și promovării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv în baza obligațiilor internaționale asumate de Ucraina în materie, pe care și legea le recunoaște în mod expres ca fiind prioritare.

În acest context, autoritățile române reamintesc totodată că aspectele care țin de remedierea și garantarea drepturilor persoanelor aparținând comunității române din Ucraina au fost constant ridicate în dialogul cu partea ucraineană inclusiv la cel mai înalt nivel, precum cel mai recent cu ocazia întâlnirii din data de 10 noiembrie 2022 a premierilor celor două state de la Vicovu de Sus – Krasnoilsk, respectiv la întâlnirea din 29 noiembrie 2022, din marja Reuniunii miniștrilor de externe NATO de la București, a miniștrilor de externe ai României și Ucrainei, ocazie cu care ministrul român de externe Bogdan Aurescu a reluat inclusiv solicitarea României de recunoaștere de către Ucraina a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”, ceea ce ar permite un acces mai amplu al românilor din Ucraina la educația în limba română.

Partea română a invocat permanent în contactele cu partea ucraineană promisiunea Președintelui Ucrainei conform căreia persoanele aparținând comunității române din Ucraina vor beneficia de același tratament de care beneficiază în România persoanele aparținând comunității ucrainene.


Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media