„Provocările continuă și în a treia zi de protest în „Orașul Schimbării” din scuarul Parlamentului, acolo unde oamenii protestează în regim non-stop. În această dimineață, o protestatară a fost agresată fizic și verbal de către femeie care trecea prin zonă.
Aceasta a înjurat și bruscat o protestatară doar pentru faptul că aceasta din urmă a refuzat să fie filmată”, spun reprezentații partidului ȘOR.
În acest context, partidul „ȘOR” au cerut autorităților statului, în special forțelor de ordine, să asigure protecția și dreptul oamenilor la proteste.
De asemenea, i-a îndemnat pe oamenii care protestează să manifeste un comportament decent, să nu încalce ordinea publică și să conlucreze cu poliția.
Solicitată de Replica Media, ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Natalia Stati, a declarat că nu poliția nu a înregistrat un alt caz de agresiune cu implicarea manifestanților cu excepția incidentului în care a avut de suferit o polițistă aflată la datorie.
Marți, mai devreme, oamenii legii au anunțat că o protestatară, participantă la manifestația din scuarul Parlamentului a agresat o polițistă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, care se afla în serviciu la menținerea ordinii publice.
La fel, marți IGP a acuzat protestatarii care se află în corturi că au un comportament antisocial - blochează trecerea pentru pietoni pe trotuar, fumează în locuri nepermise, aruncă deșeuri în locuri publice și atenționează că asemenea acțiuni contravin prevederilor Legii și au cerut organizatorilor să monitorizeze acțiunile participanților la protest.
