133 de ani de la moartea „Luceafărului poeziei românești”

15 iunie 2022, 10:36 Cultură 50
Mihai Eminescu.  Sursa: diez.md

Astăzi, 15 iunie, se împlinesc 133 de ani de la decesul „Luceafărului poeziei românești”. Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.

A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori.

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice. Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.

A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.

Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.

În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman „Geniu Pustiu”.

Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis „auditor extraordinar” la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.

În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum „Scrisorile” şi „Luceafărul”.

Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.

În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de "manie acută", starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă. În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie, la vârsta de 39 de ani, în casa de sănătate a medicului Şuţu din București. „Luceafărul poeziei românești” este înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Bellu.

Împrejurările în care acesta s-a stins din viaţă sunt încă o controversă. În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de „manie acută”, starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă.

Oficial, cauza morţii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii săi șase ani de viaţă. În presa vremii au apărut şi speculaţii privind posibila asasinare a poetului, care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap, transmite Digi24.

O carte semnată de 12 dintre cei mai importanţi specialişti în medicină din România desfiinţează atât mitul sifilisului, cât şi pe cel al crimei.

„Au luat toate documentele, toată descripţia bolii şi au constatat că un bolnav de sifilis nu trece prin ce a trecut Eminescu şi nu a avut simptomele respective”, spune Eugen Simion, academician.

„Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp”, adaugă Eduard Apetrei, medic cardiolog.

Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, spune că în raportul autopsiei poetului nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisului. Ceea ce înseamnă că tratamentul cu mercur, folosit la acea vreme, nu avea cum să-i facă bine.

Experţii reuniţi de Academia Română spun că poetul a avut o ateroscleroză precoce şi o personalitate de tip bipolar care, alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii, i-au grăbit sfârşitul. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct.

„M-am documentat în primul rând asupra efectelor produse de intoxicaţia cu mercur pe aparatul cardiovascular. Din rapoartele medicale reiese că el avea palpitaţii, că se plângea de dureri toracice, deci putea să fie angină, că nu mai putea urca, oboseala, efortul şi că a avut leşinuri. El a avut o suferinţă şi cardiovasculară. Era fumător, avea factor de risc major”, afirmă prof. univ. dr. Eduard Apetrei.

Volumul „Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” a fost publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, sub îndrumarea academicianului şi criticului literar Eugen Simion.

Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.

Diana
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media