Putin spune că Rusia nu este împotriva aderării Ucrainei la UE, întrucât blocul nu este o organizație militară

17 iunie 2022, 20:04 Rusia 1060
Vladimir Putin.  Sursa: BBC

Uniunea Europeană nu este o organizație militară, așa că Rusia nu este împotriva aderării Ucrainei la aceasta, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, 17 iunie, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF). Declarația vine după ce Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei.

„UE nu este o organizație militară, un bloc militar-politic, spre deosebire de NATO, așa că întotdeauna am spus, și am spus mereu, poziția noastră aici este consecventă, de înțeles: nu avem nimic împotriva ei”, a spus liderul rus, citat de TASS.

Potrivit acestuia, Moscova s-a opus doar „dezvoltării militare” a Ucrainei, în timp ce deciziile privind integrarea economică în orice asociații sunt la latitudinea ucrainenilor înșiși.

„Nu am fost niciodată împotriva acestui lucru (n,red. aderarea Ucrainei la UE). Întotdeauna am fost împotriva dezvoltării militare a teritoriului ucrainean, pentru că ne amenință securitatea. Asta ne-am opus. Dar în ceea ce privește integrarea economică - pentru Dumnezeu , aceasta este alegerea lor”, a spus Putin.

În același timp, a menționat el, oportunitatea admiterii Ucrainei în Uniunea Europeană va fi, de asemenea, determinată independent de UE.

„Aceasta este o decizie suverană a oricărei țări – să se alăture sau să nu se alăture asociațiilor economice, iar datoria acestei asociații economice este să accepte noi state ca membri sau nu. Pe cât posibil, oportun pentru UE, să decidă țările membre. Dacă acest lucru va fi benefic sau în detrimentul Ucrainei - aceasta este și afacerea Ucrainei, a poporului ucrainean și a conducerii ucrainene de astăzi”, a conchis pliderul de la Kremlin.

Discursul președintelui ruse Vladimir Putin în fața Forumului Economic de la St. Peterburg a început cu o întârzie de două ore față de programul oficial, în urma unui atac cibernetic.

Comisia Europeană s-a pronunțat vineri în favoarea acordării statutului de candidat la Uniunea Europeană atât a Republicii Moldova, cât și a Ucrainei. O recomandare în acest sens pentru guvernele celor 27 de state membre ale UE a fost aprobată vineri, 17 iunie, în cadrul unei reuniuni prezidate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vorbind la Bruxelles, Von der Leyen a spus că Comisia recomandă „ca Ucraina să primească statutul de candidat”, adăugând că „acest lucru se întâmplă, desigur, în condițiile în care țara va efectua o serie de reforme ulterioare”.

Kremlinul a transmis că evoluția de vineri cu privire la un posibil statut de candidat la UE a R. Moldova și a Ucrainei necesită „o atenție sporită” a Moscovei.

Amintim că la 24 feruarie 2022, Rusia, la comanda președintelui Vladimir Putin, a invadat Ucraina sub pretextul „unei operațiuni militare”.

Organizația Națiunilor Unite estimează pierderile civile din cauza războiului declanșat de Rusia la peste 10.000. Potrivit agenției ONU pentru drepturile omului, 4.481 de civili au fost uciși și 5.565 au fost răniți. Cu toate acestea, cifra totală este probabil mai mare, întrucât nu include rapoartele privind victimele în teritoriile ocupate de armata rusă.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media