Premierul ucrainean Denis Șmîhal a cerut excluderea Rusiei din Consiliul Europei

14 martie 2022, 18:50 Externe 218
Consiliul Europei.  Sursa: Council of Europe

Premierul ucrainean Denis Șmîhal a pledat că „Ucraina este în flăcări”, în timp ce a cerut, luni, 14 martie, într-un discurs în format online, eliminarea Rusiei din Consiliul Europei în urma invaziei în Ucraina.

Denis Șmîhal l-a înlocuit pe președintele Vladimir Zelenskiy, care trebuia să țină discurul.

„În ultimele 18 zile, lumea și-a deschis în sfârșit ochii”, a spus Șmîhal, referindu-se la acțiunile Rusiei în Ucraina.

După aplauze pentru Șmîhal, Tiny Kox, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a declarat că reuniunea va examina acum dacă „pentru prima dată în istoria modernă” un stat membru ar putea fi exclus.

Kox a spus că consecințele invaziei armatei ruse vor fi dezbătute în următoarele ore și vor continua marți.

Federația Rusă a devenit al 39-lea stat membru al Consiliului Europei la 28 februarie 1996.

Amintim că, la 25 februarie, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a suspendat calitatea de membru al Rusiei în Consiliul Europei.

Cu toate acestea, senatorul rus Alexander Bașkin a declarat luni agenției de presă de stat RIA Novosti că Comisia Electorală Rusă și-a suspendat activitatea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și nu va lua parte la ședințe. Șeful delegației ruse la APCE, Piotr Tolstoi, a sugerat că Rusia se poate retrage din organizație, potrivit RIA.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media